Miniștrii PSD sunt așteptați să demisioneze joi din Guvern, înaintea ședinței Executivului programate pentru ora 11:00, la Palatul Victoria.
Decizia privind retragerea din Guvern a fost adoptată de social-democrați miercuri, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național al partidului, conform unor surse politice.
De asemenea, și secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, urmează să își înainteze demisia.
Hotărârea apare în contextul în care PSD și-a retras sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan, iar acesta a refuzat să renunțe la funcție.
În aceste condiții, se preconizează că următorii membri ai Cabinetului Bolojan își vor depune demisiile:
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]* Marian Neacșu – vicepremier
* Florin Barbu – ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
* Bogdan Ivan – ministrul Energiei
* Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
* Radu Marinescu – ministrul Justiției
* Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății
* Ciprian Șerban – ministrul Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a precizat miercuri, la Parlament, că își va redacta demisia în ziua următoare, menționând:
„Mâine este ziua demisiei. O voi scrie repede. (…) Nu știu cine va prelua atribuțiile de ministru al Sănătății, nu am această informație. Nu cred că atribuțiile vor fi delegate unui secretar de stat. Cred că în momentul în care o să apară în Monitorul Oficial decretul de ieșire din funcția de ministru, prim-ministrul va numi pe cineva interimar din componența actuală a Guvernului”.
La rândul său, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a indicat că nu și-a redactat încă demisia și a declarat:
„N-am scris demisia, nu cred că trebuie să discutăm în termeni de ultimatum. Partidul Social Democrat și-a prezentat poziția. A fost una rezultată democratic din voința membrilor noștri în cadrul unei consultări foarte largi. (…) Scrierea unei demisii nu necesită decât câteva minute până la urmă. Găsirea unei soluții necesită foarte multă înțelepciune, însă, încă o dată, trebuie înțeles și punctul de vedere al PSD”.