Guvernul de la Taipei a reacționat critic duminică la un nou pachet de măsuri anunțat de China pentru consolidarea relațiilor cu insula, calificându-le drept practici coercitive care folosesc schimburile economice și comerțul ca instrumente de presiune politică, potrivit EFE.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului taiwanez, Michelle Lee, a afirmat că o parte dintre inițiativele incluse în plan au fost deja aplicate anterior de Beijing, însă ulterior suspendate în mod arbitrar, ceea ce ar fi afectat sectoare precum agricultura și pescuitul din Taiwan.
Ea a susținut că astfel de măsuri, caracterizate prin lipsă de predictibilitate și aplicare selectivă, sunt parte a unor tactici de tip „front unit”, menite să influențeze economia și societatea taiwaneză prin stimulente și restricții schimbătoare.
Guvernul de la Taipei a transmis că susține comerțul între cele două maluri ale strâmtorii în condițiile în care acesta se desfășoară ordonat și pe baza principiilor de egalitate și respect reciproc, precizând că va analiza atent riscurile acestor inițiative pentru a proteja structura economică a insulei.
De asemenea, autoritățile taiwaneze au subliniat că problemele ce țin de competența guvernelor ar trebui soluționate prin mecanisme oficiale de dialog între cele două părți, fără condiționări și în acord cu normele internaționale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Declarația vine după ce Biroul pentru afaceri taiwaneze al Partidului Comunist Chinez a prezentat un pachet de zece măsuri care vizează extinderea cooperării economice, sociale și culturale, inclusiv reluarea zborurilor directe și facilitarea comerțului.
În acest context, Kuomintang (KMT), principalul partid de opoziție din Taiwan, a descris măsurile ca fiind un „cadou” și le-a considerat un răspuns pozitiv la recentele contacte politice cu Beijingul.
Reacțiile apar pe fondul tensiunilor persistente dintre cele două părți, amplificate după întâlnirea de la Beijing dintre președintele chinez Xi Jinping și liderul opoziției taiwaneze Cheng Li-wun, în care s-a discutat despre intensificarea cooperării.
De la venirea la putere a Partidului Progresist Democrat (DPP) în 2016, China a suspendat contactele oficiale cu guvernul de la Taipei și a intensificat presiunea politică, diplomatică și militară asupra insulei, pe care o consideră parte a teritoriului său.