Un mesaj misterios a început să apară în București, apoi în tot mai multe orașe din din țară: „Pur și simplu, mulțumesc!”. Fără logo, fără explicații, fără cineva care să-și asume meritul. Ceea ce deja îl face suspect.
Mesajul a fost văzut pe tramvaie, panouri publicitare și, inevitabil, pe rețelele sociale, unde românii au început să-l analizeze cu atenție, ca pe un fenomen neobișnuit, aproape paranormal..Nu pare a fi de la noi. E prea politicos.
Unii cred că este o campanie de marketing foarte subtilă, alții spun că ar putea fi un experiment social. Există și varianta mai îngrijorătoare: cineva chiar mulțumește fără să ceară nimic în schimb.
Specialiștii în comunicare sunt derutați. Mesajul nu vinde nimic (deocamdată), nu promite nimic, nu atacă pe nimeni. Practic, nu respectă nicio regulă cunoscută din spațiul public românesc.
Autoritățile nu au emis încă un punct de vedere, dar surse neoficiale spun că se analizează dacă mesajul necesită autorizație specială sau măcar un dosar cu un pic de șină, cât să îți treacă cheful să mulțumești.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]