Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a afirmat luni că adoptarea unor măsuri de către Guvern în privința prețului carburanților este benefică, arătând că acestea au rolul de a proteja cetățenii într-un context internațional dificil. El a menționat că deciziile au fost luate după consultări între premierul Ilie Bolojan, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și reprezentanții relevanți din piață.
„Acum, că vin mai târziu sau mai repede, sigur că oricând acest lucru poate fi discutat. E bine că vin aceste măsuri pentru protejarea cetățenilor până la urmă. E o situație complicată peste tot în lume, nu doar la noi. Faptul că Guvernul ia această decizie vine ca urmare a consultărilor pe care premierul Bolojan le-a avut împreună cu ministrul Energiei și cu toți factorii relevanți din piață. Eu cred că e un pas important aici, cred că analiza pe care o au va duce la decizia cea mai bună”, a afirmat Abrudean, întrebat despre situația prețurilor la carburanți și criticile privind întârzierea măsurilor.
El a mai spus că cele mai relevante informații se află la nivelul celor responsabili de luarea deciziilor, respectiv premierul, Guvernul și ministrul Energiei.
„Cred că nu are sens să ne dăm cu toții cu părerea despre ce ar trebui să facă sau nu, pentru că informațiile cele mai bune le au cei care trebuie să ia această decizie, în acest moment premierul, Guvernul, ministrul Energiei. Haideți să vedem care va fi decizia. Cu siguranță va fi o decizie în folosul cetățenilor”, a mai spus Mircea Abrudean.
Guvernul urmează să adopte marți o ordonanță de urgență prin care va declara stare de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, stabilind măsuri menite să protejeze economia și populația pe durata acestei perioade.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]