Cum să nu ții post fără să îl superi pe Dumnezeu. Cazul Monica Tatoiu, care o știe și pe asta

Impact 13.03.2026, 22:43
Cum să nu ții post fără să îl superi pe Dumnezeu. Cazul Monica Tatoiu, care o știe și pe asta

Monica Tatoiu a explicat public că nu ține post. Nu pentru că nu ar putea, ci pentru că are o relație specială cu Dumnezeu, una în care cuvântul lui Dumnezeu e așa, orientativ.

Doamna Tatoiu spune că și la post, ca și în viață e mai important ce ai în cap decât ce ai în farfurie. Cu alte cuvinte, dacă mănânci friptură, dar ai gânduri bune, ești practic la dietă spirituală.

Potrivit doamnei, adevăratul post ar fi să nu înjuri și să nu gândești rău despre alții. Ceea ce, recunoaște indirect, este mult mai greu decât să te abții de la șnițel.

Doamna Tatoiu mai spune și că nu le are nici cu spoveditul, pentru că relația ei cu Dumnezeu e „mai altfel”. Probabil una directă, fără intermediar. Doar cu o sticlă de vin in față, ceea ce, să recunoaștem, toți încercăm.

Așadar, metoda e simplă: poți să mănânci de dulce liniștit, important e să ai gânduri curate. Problema e că după trei mici și 7 șprițuri, gândurile curate devin și ele mai greu de controlat.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe