Bundesliga: Stuttgart vs Eintracht Frankfurt – Ora revanşei pentru şvabi

Redacția IMPACT 13.01.2026, 06:00
Bundesliga: Stuttgart vs Eintracht Frankfurt – Ora revanşei pentru şvabi

Stuttgart – Eintracht Frankfurt, meci contând pentru etapa a 17-a din campionatul Germaniei, este programat, marţi, 13 ianuarie 2026, de la ora 19:30, pe Neckarstadion, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2 şi Prima Sport 1.

Stuttgart şi Eintracht Frankfurt, două dintre reprezentantele Germaniei în Europa, se întâlnesc într-una dintre cele mai echilibrate şi interesante partide ale etapei a 17-a din Bundesliga.

Stuttgart ocupă locul 5, cu 29 de puncte, tot atâtea câte au Leipzig şi Bayer Leverkusen, care sunt pe 3 şi, respectiv, 4, poziţii de Champions League, şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri înregistrate în ultimele cinci meciuri din campionat, iar în etapa precedentă a câştigat, în deplasare, cu Bayer Leverkusen, scor 4-1.

În acest interval, şvabii s-au calificat în sferturile de finală din DFB-Pokal (Cupa Germaniei), după 2-0 pe terenul celor de la Bochum, şi au evoluat de două ori în grupa principală din Europa League, 4-0 în deplasare cu Go Ahead Eagles şi 4-1 acasă cu Maccabi Tel-Aviv.

Echipa antrenată de Sebastian Hoeness a bifat cinci succese, o remiză şi un eşec în meciurile disputate pe teren propriu în actualul campionat, iar golgheterul ei este Deniz Undav, cu nouă reuşite în Bundesliga.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Eintracht Frankfurt este pe locul 7, cu 26 de puncte, la trei distaţă de poziţiile de Liga Campionilor, şi vine după o victorie, trei rezultate de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci etape din Bundesliga, iar în runda precedentă a remizat, acasă, cu Borussia Dortmund, scor 3-3.

În acest interval, Eintracht Frankfurt a evoluat de două ori în grupa principală din Champions League, 0-3 acasă cu Atalanta şi 1-2 pe terenul celor de la Barcelona.

În partidele disputate în deplasare în acest sezon din Bundesliga, echipa antrenată de Dino Toppmöller a bifat trei succese, trei remize şi două eşecuri, iar cel mai bun marcator al ei în campionat este Jonathan Burkardt, cu opt goluri.

Cele două echipe s-au confruntat ultima oară în sezonul 2024-2025 din Bundesliga, când Eintracht Frankfurt s-a impus de fiecare dată în faţa celor de la Stuttgart, 3-2 în tur, în deplasare, şi 1-0 în retur, pe teren propriu.

Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Stuttgart – Eintracht Frankfurt.

Articol susţinut de: Superbet.

Urmăriți Impact.ro și pe