19:30
În perioada în care la Costinești (România) se desfășura festivalul “Beach, please”, în orașul Piacenza (Italia) avea loc festivalul “Venerdi piacentini”. La “Beach, please” au fost 133.000 participanți, la “Venerdi piacentini” peste 250.000. Deși există două trupe de trap în Piacenza, acestea nu au fost invitate tocmai pentru a nu lăsa loc mesajelor cu tentă infracțională să fie urlate de pe scenă. În cadrul festivalului de la Piacenza bisericile au fost deschise publicului noaptea, ca niște parcuri. Am surprins tineri stând la o șuetă nocturnă în biserică, am văzut chiar un grup de turiști francezi care discutau în timp ce copiii lor făceau concurs de alergare prin biserică precum în parc. O libertate plăcută, nu o libertate în a promova răul. Despre această libertate este interviul de mai jos cu Nicola Bellotti, organizatorul festivalului “Venerdi piacentini”, cu care am avut ocazia să vorbesc la Piacenza. Eu am fost curios să aflu despre festivalul lor, i-am povestit despre festivalurile din România, dar, mai ales, i-am povestit despre frumusețea limbii române, nu despre limba aceea stâlcită în festivalurile românești. I-am vorbit despre șansa pe care am avut-o ca Eminescu să fi învățat limba română cu caractere latine, impuse oficial și definitiv în România din 1860. L-am făcut curios să citească poeziile lui Eminescu, la fel cum el m-a făcut curios să descopăr festivalul său.
Reporter: Nicola, în primul rând, felicitări pentru festival! A fost o atmosferă frumoasă. Și aș vrea să începem interviul de la acest cuvânt: “atmosferă”. La Piacenza atmosfera este de oraș liniștit, un oraș italienesc care a păstrat pavajul vechi, felinarele de odinioară, care are clădiri vechi și, mai ales de toate acestea, oameni cu tabieturi vechi. În atmosfera aceasta de trecut pretutindeni prezent, festivalul organizat de tine a adus la suprafață ceea ce nu se vede la fel de ușor: convivilialitatea cetățenilor din Piacenza. Ei vor și pot trăi frumos împreună timpul vieții lor, știu să trăiască din plin prezentul. Pe ce ai mizat tu în principal, Nicola, cu acest festival?
Nicola Bellotti: Între anii 2009 și 2010, Piacenza resimțea profund efectele recesiunii economice, care pusese în dificultate numeroase activități comerciale și aproape că nu mai atrăgea turiști. Piacenza este un oraș străvechi, fondat de romani în urmă cu peste 2.000 de ani pe malul râului Po. De aici pornește Via Emilia, una dintre cele mai vechi rute care leagă Roma de nordul Italiei. Așa cum observa și Leonardo da Vinci, Piacenza a fost dintotdeauna un loc de trecere. Cu toate acestea, orașul nu avea o reală vocație turistică. Când, în 2011, am creat formatul acestui festival, am pornit de la convingerea că adevărata mare oportunitate a orașului este poziția sa geografică. Se află la doar 45 de minute de Milano și Parma, la o oră de Brescia și la o oră și jumătate de Bologna și de țărmul mării, la Genova. Obiectivul nostru era să generăm un impact economic pozitiv asupra activităților comerciale din Piacenza, dar pentru a reuși trebuia mai întâi să-i convingem pe turiști să vină aici. Am decis să umplem centrul orașului cu numeroase micro-evenimente muzicale, teatrale, de stradă, artistice și culturale, pentru ca vizitatorii să fie încurajați să exploreze fiecare colț, descoperind muzee, biserici, dar și magazine, baruri și restaurante. Rețeta festivalului nostru este, în fond, una cât se poate de simplă.
Reporter: Am aflat că sunteți la mai multe ediții. Cum a evoluat în timp? Câte momente numâra la început și câte astăzi?
Nicola Bellotti: Din 2011 până astăzi am organizat 13 ediții ale festivalului Venerdì Piacentini. Ne-am oprit doar în anii pandemiei de Covid. De-a lungul anilor, rezultatele s-au îmbunătățit constant, ajungând astăzi la un public de 300.000 de persoane în doar cinci seri. O cifră impresionantă, mai ales dacă ne gândim că Piacenza are doar 100.000 de locuitori. În toți acești ani am încercat să îmbunătățim constant oferta artistică, de care mă ocup personal, propunând evenimente dintre cele mai diverse: de la Carmina Burana de Carl Orff la DJ de Ibiza, de la lupte în armuri medievale la patinaj artistic pe role, de la festivaluri de muzică pop, rock și jazz la spectacole de teatru și reprezentații cu artiști de circ, dar și wrestling, box, scrimă, arte marțiale. Anul acesta în program au fost nu mai puțin de 258 de evenimente, toate gratuite și fără nicio subvenție publică. Sunt mândru să pot spune că acesta este unul dintre puținele festivaluri care generează valoare economică (un impact estimat la aproximativ 10 milioane de euro), fără sprijin din partea statului sau a autorităților locale, bazându-se exclusiv pe sponsori, expozanți și parteneri privați, de la care obținem întregul buget necesar desfășurării evenimentului.
Reporter: Alt lucru care mi-a plăcut este exact acesta, că nu este făcut sub egida municipalității, nu este “asumat” electoral. Cât de importantă este libertatea aceasta?
Nicola Bellotti: De fapt, festivalul este organizat în colaborare cu Primăria orașului Piacenza, deoarece are loc pe domeniul public, iar obținerea autorizației pentru utilizarea piețelor implică acceptarea unui set de reguli. Pot însă confirma că, în cei 14 ani de existență, chiar dacă s-au succedat administrații de centru-dreapta și de centru-stânga, cu viziuni politice foarte diferite, nu am fost niciodată supus vreunei ingerințe în privința programului artistic. Am avut ocazia să experimentăm multe lucruri, unele chiar puțin provocatoare. De exemplu, am organizat un interviu public cu un cunoscut realizator de emisiuni radio, homosexual, dar profund credincios, discutând tocmai despre dificultățile de a trăi suspendat între realități care par, la prima vedere, ireconciliabile. Evenimentul a fost organizat reunind comunitatea neocatehumenală ( catolici foarte tradiționaliști) cu Arci Gay, cea mai importantă asociație LGBT din Italia.
”Trap-ul, în multe cazuri, nu este doar muzică, ci un stil de viață care include traficul de droguri, dominarea prin forță, banii ca unic scop în viață. Iar aceste comportamente, în cadrul festivalului meu nu sunt binevenite.”
Reporter: Cât de departe poate merge un astfel de festival cu ceea ce unii azi consideră a fi “libertate artistică”? Am vorbit noi deunăzi despre festivalul din România, numit “Beach, please”, și care a adus pe scenă mesaje pro-droguri, mesaje misogine, mesaje scabroase de multe ori…
Nicola Bellotti: În calitate de director artistic al festivalului, am încercat mereu să respect și să valorizez orice formă de expresie artistică, chiar și pe cele mai provocatoare sau neconvenționale. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că, dincolo de orice considerație legată de valoarea muzicală a trap-ului, consider inacceptabile multe dintre mesajele transmise de acest gen. Nu m-aș simți confortabil ca, în cadrul festivalului meu, să se promoveze consumul de droguri, să fie prezentate femeile ca obiecte sau să se glorifice comportamente infracționale. Consider absolut legitim ca noile generații să-și exprime furia, să conteste sistemul, să-și manifeste disconfortul prin artă. Înțeleg că trap-ul reprezintă astăzi o formă de limbaj prin care tinerii redau apogeul non-valorilor societății contemporane: individualismul dus la extrem, ostentația, violența, sentimentul de abandon, suferința existențială. Ceea ce nu pot accepta este ca toate acestea să devină un model de comportament. Pentru că trap-ul, în multe cazuri, nu este doar muzică, ci un stil de viață care include traficul de droguri, dominarea prin forță, banii ca unic scop în viață. Iar aceste comportamente, în cadrul festivalului meu nu sunt binevenite.
Reporter: Cetățenii din Piacenza sunt pregătiți să găzduiască în orașul lor conservat ca-n timpurile străvechi mesaje noi, de tipul celor cântate de trupe trap etc,?
Nicola Bellotti: Locuitorii din Piacenza au, din păcate, obiceiul de a sublinia mai degrabă defectele orașului decât calitățile sale. Noi am ales să scoatem în evidență tot ce are mai frumos de oferit acest loc: una dintre cele mai bune bucătării din lume (suntem singurul oraș din Europa care are trei mezeluri cu denumire de origine protejată – adevărate delicii), vinurile locale, aromele tradiționale, moștenirea agricolă. Avem un centru istoric ce păstrează farmecul Evului Mediu și frumusețea Renașterii. Și mai presus de toate, avem un mod de a trăi convivialitatea bazat pe bună dispoziție, mâncare gustoasă, prietenie și autenticitate.
“Trăim într-o vreme în care a te declara creștin devine tot mai dificil. Tocmai de aceea consider o mare reușită faptul că am reușit să prezentăm turiștilor bisericile noastre și să le integrăm ca parte vie a festivalului.”
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Reporter: Unde se sfârșește libertatea și frumusețea artei în muzica de festival?
Nicola Bellotti: A armoniza libertatea, frumusețea și arta într-un festival popular este o provocare fascinantă, mai ales atunci când resursele economice sunt limitate, iar singurul capital real disponibil este pasiunea. Însă tocmai în acest context arta își regăsește cea mai autentică funcție: aceea de a uni oamenii, de a emoționa, de a spune povești comune. Libertatea înseamnă a oferi spațiu expresiilor diverse, a da voce chiar și celor care, de obicei, nu sunt ascultați. Frumusețea nu se naște din lux sau opulență, ci din armonia dintre conținuturi sincere, spații trăite și relații umane. Iar arta, atunci când este trăită fără filtre, reușește să transforme o piață într-o scenă, o stradă într-o galerie, un zâmbet într-un spectacol. Un festival popular nu are nevoie de bugete mari pentru a fi măreț: îi este suficientă o idee sinceră, o comunitate care crede în ea și energia celor care lucrează nu din obligație, ci din dragoste.
Reporter: Am văzut bisericile din Piacenza deschise în noaptea festivalului și vizitate de oameni care nu părea să calce prea des pe acolo. Este și acesta un atu al festivalului?
Nicola Bellotti: Trăim într-o vreme în care a te declara creștin devine tot mai dificil. O facem cu ezitare, aproape în șoaptă, ca și cum ar fi ceva ce trebuie ascuns. Tocmai de aceea consider o mare reușită faptul că am reușit să prezentăm turiștilor bisericile noastre și să le integrăm ca parte vie a festivalului. Îmi amintesc o seară în mod special, când zeci de mii de oameni umpleau centrul orașului, trecând de la un concert la un DJ set. În mijlocul acelei sărbători, mica biserică San Donnino — chiar în inima evenimentului — ținea ușile larg deschise. În interior, totul era scăldat într-o lumină caldă, tremurătoare, dată de zeci de lumânări. Afară, un simplu afiș spunea: „În timpul acestei frumoase sărbători, dacă vrei, aici poți găsi și un mic moment de reculegere.” Când l-am citit, m-am emoționat profund. În acel gest discret am văzut forța autentică a credinței: nu strigată, nu impusă, ci oferită cu delicatețe, ca o invitație de a te regăsi pe tine însuți, chiar și pentru o clipă, în mijlocul bucuriei colective.
Reporter: Ți-ar plăcea să inviți trupe românești ediția viitoare și cam ce gen ai prefera?
Nicola Bellotti: Mi-ar plăcea enorm să găzduim muzicieni din România. Știu că aveți o tradiție muzicală foarte importantă. De fiecare dată când am avut ocazia, am primit cu bucurie trupe din străinătate, chiar și din Japonia. Nu am o preferință anume, ci o curiozitate firească față de culturile altor popoare. Acum citesc Mihai Eminescu, la sugestia ta. Muzica este o legătură care depășește limbajele și granițele geografice. Sper din suflet ca acest lucru să devină realitate.
