19:30
Adevărata criză cu care se confruntă România este cea de încredere. Și aceasta costă cel mai mult. Se închid societăți comerciale din lipsa de încredere a patronilor acestora că pot face suficient profit încât să merite plata unor dări și mai mari către stat. Se reduce apetența pentru investiții fiindcă a scăzut încrederea că predicțiile financiare de azi vor mai fi valabile peste câteva luni, un an. Indicii prin care se măsoară încrederea în Parlament, Guvern, Președinte scad vertiginos. Speranța unui trai decent, în scădere critică, duce la reducerea natalității. Un popor mai mic și mai trist este de fapt costul pe care-l va avea perioada de criză prin care trece România azi. Inflația de voioșie, criza de zâmbete, bucuria că ești în locul unde trebuie și în momentul unde trebuie. În subconștientul românilor triști este această neliniște: de ce suntem săraci într-o țară bogată în resurse, de ce suntem fără orizont într-un timp de pace? Jucăm „Hora Unirii” la festivități naționale, dar nu ne unim unii cu alții pentru un lucru care ne-ar face bine: să profităm de ceea ce avem ca resurse și ca moment. Era timpul să jucăm nu doar un dans popular, era timpul să jucăm o carte mare pentru noi în UE. Puteam accesa fonduri europene mai mult ca orice altă țară din UE, pe motivul ajutorului dat Ucrainei. Am abandonat PNRR-ul salvator de dragul salvării unor partide care ar fi trebuit să micșoreze dezmățul financiar aducător de voturi și care, prin aceasta, nu ar mai fi avut mulți aleși în Parlament. În loc de PNRR guvernanții noștri s-au gândit mai mult la PSD și PNL. România avea bani mulți de luat, iar cele două partide aveau voturi cât mai multe de strâns. Măsurile neluate la timp le-au păstrat din voturi celor două partide, dar banii europeni necesari României pentru, subliniem, „redresare și reziliență”, s-au pierdut. PSD și PNL nu au redresat țara, dar bine că nu și-au regresat numărul de parlamentari. Calcul trist, pentru un popor din ce în ce mai mic.
