SuperLiga: Farul Constanţa vs Petrolul Ploieşti – Hagi, test dificil cu Mutu

Redacția IMPACT 03.02.2025, 08:10
SuperLiga: Farul Constanţa vs Petrolul Ploieşti – Hagi, test dificil cu Mutu

Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti, meci contând pentru etapa a 24-a din campionatul României, este programat, luni, 3 februarie 2025, de la ora 20:00, pe Stadionul Central din Ovidiu, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Farul Constanţa, mai aproape de retrogradare decât de play-off, şi Petrolul Ploieşti, care nu renunţă la lupta pentru un loc în Top 6, se întâlnesc în ultima şi una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 24-a din SuperLiga.

Farul Constanţa este pe locul 12, cu 25 de puncte, tot atâtea câte are şi Unirea Slobozia, aflată pe prim poziţie de baraj, şi cu cinci peste Botoşani, prima sub linia zonei retrogradabile, şi vine după patru rezultate de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci etape din campionat, iar în runda precedentă a pierdut, în deplasare, cu CFR Cluj, scor 1-3.

În acest interval, echipa antrenată de Gică Hagi a câştigat în ultima etapă a Grupei C din Cupa României, scor 5-1, în deplasare, cu UTA, şi s-a calificat în sferturile de finală ale competiţiei (a terminat pe locul 1).

În meciurile disputate pe teren propriu în acest sezon din SuperLiga, Farul Constanţa a bifat patru succese, trei remize şi patru eşecuri, iar cei mai buni marcatori ai dobrogenilor în campionat sunt Rivaldinho şi Denis Alibec, fiecare cu câte cinci goluri.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Atenţie, „marinarii” au ajuns la şapte meciuri la rând fără victorie în SuperLiga, ultimul succes din campionat fiind înregistrat pe 10 noiembrie 2024, 1-0, în deplasare, cu Unirea Slobozia (s-a jucat la Clinceni)!

Petrolul Ploieşti ocupă locul 7, cu 35 de puncte, tot atâtea câte are şi Rapid, care este pe 6, dar care a jucat deja în această rundă, şi vine după două victorii, două rezultate de egalitate şi o înfrângere înregistrate în ultimele cinci meciuri din SuperLiga, iar în etapa precedentă s-a impus, acasă, în faţa celor de la Botoşani, scor 3-1.

În acest interval, echipa antrenată acum de Adrian Mutu a fost eliminată din Cupa României, după ce a remizat în ultima etapă a Grupei B, în deplasare, cu Dinamo, scor 0-0 (a terminat pe locul 4).

În partidele disputate în deplasare în acest campionat, Petrolul Ploieşti a bifat trei succese, cinci remize şi trei eşecuri, iar golgheterul prahovenilor este Alexandru Tudorie, cu opt reuşite în SuperLiga (acesta s-a transferat, între timp, în China).

De menţionat că „lupii galbeni” au patru meciuri oficiale la rând fără eşec, în campionat şi în cupă, dar nu au mai câştigat în deplasare din 11 noiembrie 2024, scor 1-0 cu Gloria Buzău!

În partida din tur, disputată pe 14 septembrie 2024, Petrolul Ploieşti şi Farul Constanţa au remizat, pe Stadionul „Ilie Oană”, scor 1-1, după golurile marcate de Grozav (83), respectiv, Alibec (61).

Superbet oferă cota 1,58 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Farul Constanţa – Petrolul Ploieşti.

Articol susţinut de: Superbet.

Urmăriți Impact.ro și pe