Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a fost arestat miercuri în timpul unei descinderi a anchetatorilor, o măsură fără precedent în urma crizei politice cauzate de încercarea sa eșuată de a impune legea marțială la începutul lunii decembrie, relatează AFP.
După o primă descindere care s-a transformat într-un fiasco la începutul lunii ianuarie, agenți de la Biroul de investigații privind corupția personalităților de rang înalt (CIO) și poliția au apărut în număr mare, înainte de zori, la reședința transformată într-o fortăreață, într-un cartier de lux din Seul, în care fostul procuror se ascunde de mai multe săptămâni.
După ce a trebuit să escaladeze zidul reședinței cu ajutorul unor scări, sub ochii a mii de susținători ai liderului de dreapta, echipa de procurori a anunțat că l-a reținut la ora locală 10:33 (01:33 GMT), după care l-a dus la sediul său.
Niciodată până acum un șef de stat în exercițiu nu a fost arestat în Coreea de Sud.
‘Am decis să răspund Biroului de investigații privind corupția’, a anunțat Yoon într-un mesaj video, adăugând că nu recunoaște legalitatea investigației, dar că se supune acesteia ‘pentru a evita orice vărsare de sânge nefericită’.
Suspendat de parlamentari și investigat pentru ‘rebeliune’, o infracțiune pedepsită cu moartea, Yoon Suk Yeol a refuzat întotdeauna să se explice, determinându-i pe procurori să folosească mandate de arestare pentru a-l forța să facă acest lucru.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Interogatoriul său a început la ora locală 11:00 (02:00 GMT). El poate fi ținut în custodia poliției timp de 48 de ore în baza mandatului actual. Anchetatorii vor trebui să solicite unul nou pentru a-i prelungi detenția.
Ulterior, un oficial al CIO a spus presei că Yoon ‘își exercită dreptul de a păstra tăcerea’.
În cadrul procedurii de destituire, Yoon este acuzat pentru că a impus pentru scurt timp legea marțială pe 3 decembrie, o măsură șoc care amintește de perioada întunecată a dictaturii militare. El a justificat-o prin dorința sa de a proteja țara de ‘forțele comuniste nord-coreene’ și de a ‘elimina elementele ostile statului’.