Primarul PSD din Caracal, Ion Doldorea, tatăl lui Ionuţ Daniel Doldurea, proprietarul stației GPL din Crevedia unde sâmbătă au avut loc, mai multe explozii soldate cu 58 de victime, se poate lăuda cu o avere imensă.
Stația GPL din Crevedia, unde au avut loc exploziile, se numește Flagas SRL îi aparține fiului primarului PSD din Caracal, Ionuț Daniel Doldurea. Conform Registrului Comerțului, acționarii Flagas SRL sunt Ionuţ Daniel Doldurea (51%) și Cosmin Ionuţ Stîngă (49%).
Aflat la primul mandat de primar în Caracal, Ion Doldurea este un cunoscut om de afaceri şi, în plus, deține funcția de preşedinte al organizaţiei municipale PSD. Acum, el susține că în urma evenimentelor de la Crevedia, se autosuspendă din PSD, conform stirileprotv.ro.
Potrivit declarației sale de avere, completată în iunie 2023, primarul PSD din Caracal deține în prezent două case – una cu suprafața de 392.16 metri pătrați, iar alta de 98 de metri pătrați. În plus, edilul mai deține 11 apartamente, toate fiind cumpărate în 2019.
El mai deține și opt terenuri, din care șase intravilane. În declarația de avere sunt trecute și două spații comerciale la Caracal, cu suprafețe de 3.804 metri pătrați și 951 metri pătrați, cumpărate în 2018.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Edilul are și obiecte de artă în valoare de 80.000 de euro, pe care spune că le-a dobândit în perioada 1994-2022.
Doldurea a vândut, în primăvara acestui an, către Elena Pîlșan un spațiu comercial de producție, care valorează 120.000 de euro.
Primarul are bani și în conturi, respectiv 620.000 de euro și 252.000 de lei.
În 2022, primarul a obținut 273.283 de lei din chirii, 118.632 de lei din salariu și 64.716 de lei pensie.
Mai mult, în declarația de avere apare că este acționar la SC ROMBULGAZ SA CARACAL, firmă care are activitate suspendată din 2015.
Firma, fiului, care deține stația GPL care a explodat, a obținut în 2022, a obținut un profit uriaș de peste 32 de milioane de lei, echivalentul a peste 6.5 milioane euro.

Această stație GPL a fost deschisă în Crevedia în octombrie 2011, iar ISU Dâmbovița a autorizat atunci un sistem de alimentare cu gaz lichefiat, cu capacitate de depozitare de 4.000 litri.
În iulie 2020, însă, în urma unei sesizări, aceeași instituție a făcut un control și a găsit nereguli grave: angajații foloseau o pompă neomologată, cu ajutorul căreia transferau gaz lichefiat dintr-o cisternă, în alta.
Totodată, instalația nu mai respectă distanțele de siguranță față de casele din apropiere, așa cum era scris în documente.
Drept urmare, staţia GPL din Crevedia a fost amendată în mai multe rânduri și nu mai avea autorizaţie de mediu de aproape trei ani, conform Agenției Naționale pentru Protecţia Mediului (ANPM).
Cu toate acestea, în 2021, de exemplu, la un an după controalele succesive, curtea era plină de cisterne, iar porțile erau deschise. Patronii nu se fereau de nimic, deși funcționau ilegal. În 2022 și 2023, a continuat activitatea, numai că porțile sunt închise și au prelată, pentru a nu se vedea ce se întâmplă în interior. Surse din rândul autorităților spun că gazul lichefiat ar fi fost adus cu cisterne din Caracal, de la o altă societate deținută de aceeași familie a primarului Ion Doldurea.