VIDEO EXCLUSIV

Cum a ajuns Cristi Pulhac să joace în filmele lui Matei Dima. Are legătură cu soția lui VIDEO EXCLUSIV

Andreea Archip 08.07.2023, 16:11

Cristi Pulhac, fostul fotbalist de la Dinamo, are deja în CV două filme românești de top în care a jucat: Teambuilding și Haita de acțiune, ambele produse de Matei Dima alias Bromania. În interviul exclusiv acordat pentru Impact.ro, Cristi Pulhac ne-a mărturisit cum a ajuns în cercul de prieteni al lui Matei și cum a ajuns să joace în filmele lui. Prietenia dintre cei doi s-a sudat datorită Ralucăi, soția fostului fotbalist, care a fost colegă de școală generală cu Matei, cei doi păstrând legătura inclusiv în perioada petrecută de acesta în America, unde s-a specializat în actorie și regie la o universitate privată din Iowa.

Cristi Pulhac a cunoscut celebritatea cu balonul rotund și nu a visat vreodată la statutul de actor. Cel care i-a descoperit acest potențial și l-a îndemnat să facă acest pas a fost Bromania. Fostul fotbalist a spart gheața cu un rol în Teambuilding, lansat anul trecut și care a devenit filmul românesc cu cele mai mari încasări din ultimii 30 de ani. Mai mult, producția a detronat filme populare, ajungând numărul 1, chiar în ziua lansării, pe Netflix România.

Soția lui Cristi Pulhac și Matei Dima au fost colegi de școală

În primăvara acestui an, Cristi Pulhac a ajuns din nou pe marele ecran în “Haita de acțiune”, semn că provocările lansate de Bromania l-au determinat să dea ce e mai bun pe platourile de filmare, deși nu avea experiență în domeniu. Mai mult, se pare că va juca și în Teambuilding 2.

“Prietenia dintre mine și Matei provine din prietenia soției mele cu Matei, pentru că amândoi sunt din Constanța, au fost în aceeași școală generală, au rămas prieteni. Matei când a plecat în America au vorbit în continuare, practic a fost o prietenie. În momentul în care Matei s-a întors în țară, eu eram cu Raluca, am ieșit împreună, ne-am împrietenit și de atunci suntem prieteni foarte buni. Deci a fost o legătură strânsă, dar colectivă, pentru că Raluca cu Matei se știu de când erau mici”, a dezvăluit, pentru Impact.ro, Cristi Pulhac cum a ajuns în preajma lui Matei Dima. Fostul fotbalist este căsătorit cu Raluca din 2015 și au împreună un băiețel.

Cristi Pulhac: “Am mers pe mâna lui Matei”

Bromania a implicat în filme nu doar actori tineri sau consacrați, ci și vedete din diverse domenii, dându-le credit, iar rezultatele au confirmat faptul că nu s-a înșelat. Așa s-a întâmplat și cu Cristi Pulhac. “Sunt un tip ambițios așa, în momentul în care mi-a propus chestia asta a fost o bucurie, dar, am avut și o situație în care am fost puțin reticent, pentru că erau foarte mulți actori și eu nu eram din zona asta. El m-a încurajat foarte mult și mi-a spus: “Am un rol pentru tine, cu care eu cred că te vei descurca”. Îți dai seama că nu mi-a povestit foarte multe, dar am mers pe mâna lui pentru că automat are ochi, știe, cunoaște, vede la ce te pricepi. Își dedică foarte mult timp din viață, pentru a dezvolta în primul rând industria cinema-ului din România. Și faptul că nu ești actor, poți să faci lumea să râdă sau poți să faci multe chestii, eu cunosc foarte multe persoane care nu au făcut actorie și sunt foarte fun. E o situație aici, în care ne-am dezvoltat în alte domenii, nu mai e ce a fost de mult în care trebuia să faci o școală, e o altă lume”, a mai spus, pentru Impact.ro, fostul fotbalist.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Teambuilding și Haita de acțiune au fost bine primite de public.

“Cred că trebuie să încurajăm lumea să vină și la cinema pentru filmele românești, pentru că este un lucru bun. Matei își consumă foarte mult energia, absolut tot, nu vorbesc de bani aici, dar, în primul rând sentimental, el e foarte implicat și își dorește ca lumea să vină din nou în cinematografe pentru filmele românești”, a adăugat Pulhac.

În toamna acestui an, Matei Dima vine în fața publicului cu Miami Bici 2, peliculă filmată în America.

Video: Daniel Bălan

Urmăriți Impact.ro și pe