Actorul Gabi Jugaru, care a făcut istorie în televiziune cu show-ul său „Jugaru Shukaru” (PRO TV), deține de cinci ani un atelier auto, unde se ocupă personal de aspectul mașinilor. El ne-a povestit, exclusiv pentru Impact.ro, cum l-a refuzat însă pe Liviu Vârciu, după ce solistul i-a propus să îi aranjeze gratuit BMW-ul: ”Vedetele vânează moca”.
Gabi Jugaru, fostă vedetă PRO TV, a renunțat la televiziune, ocupându-se de afacerea sa, un atelier auto. Evită însă să aibă de-a face cu clienții din rândul vedetelor și ne-a dezvăluit și motivul real.
„Vedetele vânează moca. Fiecare încearcă să-și reducă costurile, ce scoate din buzunar. După cum știți, în lumea aceasta, a vedetelor, de pe la noi, fiecare are niște urmăritori, ei au un impact asupra unui grup social, și vor bartere. Mulți spun: ”Băi, vino că îți fac eu o postare și o să vadă lumea!”. Doar că ceea ce fac eu, de 5 ani, mi-e foarte clar că omul mă caută atunci când are o problemă, pe care vrea să o rezolve rapid, că e vorba că a zgâriat mașina, că nu mai e ok vopseaua sau că are pielea crăpată. Mă sună, le dau detalii, ei vin la atelier pentru o consultanță gratuită și care e de o durată destul de mare, de-abia apoi le spun cât costă totul, nu pot spune prin telefon din start. Vin oamenii la mine, ca la medic, poate că e o comparație un pic exagerată, dar cam așa e. Nu sunt mecanic, mă ocup de aspectul estetic al mașinii, trebuie însă să ai cunoștințe și legate de vopsitorie, ce înseamnă vopseaua și lacul. Eu lucrez singur la atelier, de doi ani nu mai am angajați, nu vreau să mă mai încurce nimeni sau să dau note explicative. De obicei, muncesc 8-11 ore, pornesc treaba de la 8.00 și pe la ora 19.00 închid. Muncești, dacă vrei bani!”, ne-a declarat Gabi Jugaru, exclusiv pentru Impact.ro.

Gabi Jugaru are mulți prieteni care îi cer ajutorul, însă susține că nimănui nu i-a lucrat gratis, deși a avut numeroase solicitări în acest sens. Chiar ne-a relatat o întâmplare mai veche, cu Liviu Vârciu.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Am avut un episod în care Liviu Vârciu voia să-mi aducă BMW-ul lui, voia o curățire rapidă. A zis: ”Hai, că vin și facem un live, un TikTok ca să vadă lumea!”. Deși țin foarte mult la el, i-am zis: ”Liviuțule, suntem amici, dar cel puțin materialele și ce bag eu în mașinuța ta trebuie să mi le achiți! Eu moca nu muncesc, este afacerea mea, și aia cu video pe TikTok mă interesează doar ca bonus, din prietenie, așa cum și eu îți acord un discount serios tot din prietenie. Nu pot să pun bani din buzunar, am un business micuț, care nu e bazat pe tiktokăreală. S-a dus la un alt atelier și îi recomanda pe video pe acei băieți. Probabil că i-au făcut tot treabă de calitate. Omul a reușit să facă un barter cu ei, lucru foarte corect, de altfel. Și eu aș fi făcut la fel, în locul lui. Și eu am făcut, cândva, barter, ba pe o prezentare, pe un eveniment, pe un concert. Nu știu cât costa lucrarea lui, n-am văzut mașina, ca să știu ce am de făcut, am discutat doar de principiu și prietenește. Dar nu s-a supărat nimeni, mie mi-e foarte drag de el, e un tip foarte simpatic, doar că munca mea trebuie plătită, ca a lui, de altfel. La mine nu merge pe barter”.
Actorul s-a întors la începutul anului pe scenă, în cluburi, unde susține spectacole de stand up. Gabi Jugaru ne-a vorbit și despre o posibilă revenire în televiziune.
„În perioada aceasta pregătesc un nou show, am și un impresar care-mi stabilește spectacolele, îmi spune doar ora și unde trebuie să ajung, nu mai stau să-mi negociez eu onorariul, să mă enervez și cu asta. Va fi un show și de stand up, dar și de câteva parodii muzicale scurte, prinse într-un top politic, plus câteva poezii de autor. În televiziune nu mă întorc, momentan. Job-ul acesta al meu privat îmi mănâncă foarte mult timp. În plus, mai lucrez și la o agenție de film, mai am și spectacolele în cluburi, nu prea aș mai avea timp și de televiziune”, ni s-a mai confesat el, în încheierea interviului exclusiv pentru Impact.ro.