Ilie Năstase a fost întotdeauna un jucător neconformist care a făcut spectacol pe terenul de tenis. Dar și în viața extrasportivă a fost mereu nn rebel, cu un look deosebit. Acum, fostul mare tenismen a făcut o schimbare radicală și s-a tuns. Iată cum arată.
Ilie Năstase a apărut în fața presei pentru a promova o competiție de juniori și a surpins cu noul său look, afișat la aproape 77 de ani. Fostul tenismen a avut, ani de zile, părul mai lung.
Primul liderul al clasamentului ATP a apărut tuns scurt, cu puțină barbă și o ținută non-conformistă, cu o eșatfă albă la gât. De-a lungul timpului, Ilie Năstase a avut multe apariții îmbrăcat în uniforma albă de general, după ce în 2008, a primit titlul de general-maior cu două stele.

Ilie Năstase a vorbit și despre situația Simonei Halep, care așteaptă începerea procesului după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping în luna august, la US Open 2023. El a menţionat că întârzierea în judecarea cazului nu este în favoarea sportivei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu ştiu cât va mai dura. Nu ştie nici Simona, nu ştie nimeni deocamdată. Au amânat procesul de nu ştiu câte ori. Iar dacă s-a amânat, înseamnă că nu e prea bine, e în neregulă. Pentru că ea sigur nu joacă la Roland Garros. Şi probabil nu o să poată să joace nici la Wimbledon. Simona sigur mai poate juca, e tânără, nu are probleme. Acum ştiu că se antrenează în fiecare zi la Stejarii. Pentru imaginea ei nu mai vorbim că nu e bine. Şi turneele pe care le-a pierdut. Adică dacă e nevinovată, ea a pierdut şi turnee şi bani”, a afirmat Ilie Năstase.
Ilie Năstase este căsătorit din 2019 cu Ioana, femeia care este cu 30 de ani mai tânără, aceasta fiind a cincea soție a tenismenului. Cei doi au o relație tensionată, iar frumoasa brunetă a vrut să divorțeze de mai multe ori. Ioana Năstase a depus actele de divorţ la numai un an după cununia religioasă, dar a decis să le retragă, gest pe care l-a mai făcut de alte două ori după aceea.
Ilie Năstase a mai fost căsătorit cu Dominique Grazia (1972-1982), Alexandra King (1984-2002), Amalia Teodoesescu (2004-2010), Brigitte Sfăt (2013-2018). Cel mai dur s-a încheiat cel de-al treilea mariaj al său, după o aventură cu o tânără de doar 19 ani.