Andra Măuță nu mai are nevoie de niciun fel de introducere. Este, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de la noi din țară. De curând, artista a fost invitată în podcastul lui Mihai Bobonete, unde a făcut câteva mărturisiri șocante. Toți românii au crezut că ea este cea mai cuminte vedetă din România, însă acum a spus ce parte a corpului și-ai arăta pentru un milion de euro.
Andra este una dintre cele mai bune voci de la noi. De-a lungul timpului, aceasta a scos numeroase melodii care s-au bucurat de aprecierea publicului. Însă, solista nu are numai o carieră de succes, ci şi o familie extrem de frumosă.
Pe plan sentimental, solistei îi merge la fel de bine, fiind căsătorită cu Cătălin Măruță din 2008. Cei doi au împreună și doi copii minunați, pe David și Eva.
Cântăreața de 36 de ani are o imagine de femeie cuminte, însă iată că acum a decis să spună ce parte a corpului și-ai arăta pentru un milion de euro.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Degetele de la picioare, desfăcute (n.r. pentru o sumă între un milion și două milioane de euro).”, a spus artista.
Cu siguranță, însă, multora le-a fugit gândul la sâni, iar Andra a continuat „Păi dar cum mi le arăt la Românii au talent? Și pe mai puțini bani? (n.r. sânii).
La un moment dat era un sondaj făcut, mi-au trimis niște fani, „pentru ce vă uitați la Românii au talent?”, pentru sânii Andrei era 80%. Una dintre ținute să fie cât de cât cu decolteu ca să păstrăm fanii (râde).
Evident că e o glumă. Am fost pudică pe genul ăsta să nu îmi arăd burtica, pudică pe alte locuri. Niciodată nu am făcut topless de față cu cineva chiar dacă am stat bine la capitolul ăsta”.
Citește și Andra Măruță anunță un nou proiect: „Ceva în care îți pui tot sufletul!”!

În cadrul aceluiași podcast, soția lui Cătălin Măruță a mărturisit de ce se teme cu adevărat. Această frică o are încă din copilărie și nu a scăpat de ea nici în prezent.
„Dorm cu chiloții pe mine și cu pijama cu pantaloni în cazul în care vine cutremurul să am chiloți pe mine. Și să nu mai stau să mă duc să îmi iau chiloți, să fug direct. Mă văd vecinii. De mică am chestia asta, așa a rămas”, a spus cântăreața.
Citește și Artista care este mereu confundată cu Andra Măruţă. „Mă amuză momentele de confuzie” (exclusiv)!