Un TIR încărcat cu mașini Duster noi s-a răsturnat duminică noaptea pe autostrada A1, la marginea localității arădene, Zădăreni. Șoferul de 43 de ani, din Vâlcea, a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de pe marginea șoselei şi s-a răsturnat în şanţ.
Toate cele opt maşini Duster pe care le transporta s-au făcut praf. Unele au rămas ancorate în remorca răsturnată, altele s-au rostogolit pe câmp. Localnicii au avut un șoc în momentul în care au văzut mașinile împrăștiate și avariate pe marginea șoselei.
”Din cercetări a reieșit că un bărbat de 43 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea un ansamblu rutier, care transporta autoturisme, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În urma accidentului, a fost rănit grav conducătorul ansamblului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii Biroului de Poliție Autostradă A1 continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului”, a transmis IPJ Arad.
Conform reprezentanților IPJ Arad, conducătorul camionului nu consumase alcool.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD, care a acordat primul ajutor șoferului camionului, o autospecială de descarcerare și o alta de stingere.
Echipele de intervenţie care l-au găsit pe şofer încarcerat şi inconstient. A fost transportat la Unitatea de Primire Urgențe Arad, dar cu toate eforturile medicilor viața sa nu a putut fi salvată, el decedând pe patul de spital..
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]O macara a fost adusă apoi la locul accidentului auto pentru a repune TIR-ul pe roţi.