Astronomii au descoperit o exoplanetă rară asemănătoare Pământului, cu zi și noapte eterne, care se află la doar 31 de ani lumină distanță de noi, și ar putea permite existența vieții. „Noul Pământ” îndeplineşte o condiţie esenţială pentru susţinerea vieţii.
Planeta este una dintre alte aproximativ zeci găsite până acum, dar totuși cercetătorii de la Institutul pentru Astronomie Max Planck din Germania cred că suntem la zece ani distanţă de o privire mai apropiată asupra planetei. Se crede că un telescop care se construiește în Chile, cunoscut drept ELT, va putea să ofere o imagine mai exactă asupra planetei.
Acesta va fi cel mai mare telescop optic din lume, de aproximativ cinci ori mai mare decât cele mai bune instrumente de observare utilizate în prezent. De asemenea, va putea să găsească planete mai mici asemănătoare Pământului, vor fi putea fi făcute fotografii mai clare şi vor putea fi adunate dovezi cu privire la atmosfera acelor planete. ELT va capta imagini pentru prima dată în 2025.

Numită „Wolf 1069 b”, exoplaneta are o masă similară cu planeta noastră, de 1,36 ori masa Pământului și orbitează o stea la o distanță care ar permite prezența apei lichide. De asemenea, dovezile sugerează, că exoplaneta, o planetă din afara Sistemului Solar, ar putea avea o atmosferă și un câmp magnetic, precum și zi și noapte eterne, notează Daily Mail.
Wolf 1069 b orbitează o stea roșie pitică Wolf 1069, pe care astronomii o studiau inițial și au observat o mică schimbare periodică a frecvenței luminii pe care o emite, ceea ce înseamnă că steaua nu este perfect sferică din cauza gravitaţiei planetei.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Când am analizat datele stelei Wolf 1069, am descoperit un semnal clar, de amplitudine mică, a ceea ce pare a fi o planetă cu masa aproximativă a Pământului. Orbitează stele în decurs de 15,6 zile la o distanță echivalentă cu 1/15 din distanţa dintre Pământ şi soare”, a declarat dr. Diana Kossakowski, autorul principal al studiului
Datele sugerează că suprafața lui Wolf 1069 este relativ rece, deplasând distanța orbitală locuibilă spre interior, în care cade Wolf 1069 b și primește doar aproximativ 65% din energia radiantă pe care Pământul primește de la soare, ceea ce ar permite existența vieții. Doar că modul în care se roteşte planeta arată că o parte a acesteia este mereu cu faţa spre steaua roşie pitică, în timp ce partea cealaltă nu se întoarce niciodată spre stea. Astfel, pe jumătate de planetă ar fi constant zi, în timp ce dincolo ar fi constant noapte.
Cercetătorii cred că planeta ar putea avea o atmosferă, iar simulările computerizate arată că acest lucru ar permite temperaturi de până la 13 grade Celsius pe o mare parte din suprafaţa luminată. Dacă nu ar fi avut atmosferă, temperatura la care viaţa ar putea să apară ar fi de -23 grade Celsius, dar apa ar fi complet îngheţată. De asemenea, cercetătorii cred că această planetă nu are doar atmosferă, ci emite şi un câmp magnetic, lucru generat de un miez lichid.
Câmpul magnetic al Pământului este generat de fierul lichefiat din miezul planetei, care se află la 3000 km sub suprafaţă. Pe măsură ce căldura iese din centrul planetei, fierul se mişcă în curenţi de convecţie, iar această mişcare generează curenţi electrici puternici.