„Survivor România“ 2023 a revenit cu sezonul patru, iar telespectatorii sunt dornici să afle cine este Gheboasă, faimosul artist aflat acum în Republica Dominicană. Tânărul de 21 de ani care a cucerit TikTok-ul și a făcut zeci de milioane de vizulizări pe YouTube cu piesele sale ascunde o biografie dureroasă. Gheboasă a crescut fără mamă, în centre de plasament, iar la vârsta de 16 ani a fost arestat.
Gheboasă, pe numele său real Gabriel Gavriș, este un tânăr de 21 de ani a impresionat internetul cu muzica sa. Acesta s-a făcut remarcat la show-ul de talente „One True Singer“, iar de acolo evoluția sa a fost într-o continuă ascensiune. Deși obișnuiește să afișeze o imagine de băiat dur, concurentul de la „Survivor România“ 2023 are o poveste de viață dramatică.
Copilăria lui Gabriel a fost una grea, iar neajunsurile și lipsa iubirii materne și-au spus cuvântul. După ce mama s-a a refuzat să-l crească, Gheboasă a ajuns în plasament. În tot acest timp, tatăl său era în închisoare, sub acuzație de furt. Totuși, tânărul e de părere că aceste experiențe l-au călit și îl vor ajuta să facă față competiției din Dominicană.
„Până la 6 ani, mergeam în vizită la închisoare și părinții mei adoptivi mă țineau la un geam să îl văd. Nu înțelegeam prea multe, nu înțelegeam ce înseamnă pușcăria, de ce e închis acolo. Lumea nu îmi spunea, pentru că dacă mi-ar fi spus că tata a ajuns acolo pentru că a făcut fapte rele, eu poate îl vedeam ca un om rău și nu mai trăgeam așa spre el. Când era mai tânăr a furat“, a dezvăluit Gheboasă în podcastul „În Oglindă“.
Gabriel Gavriș, de loc din Târgoviște, s-a făcut remarcat cu piesa „Dă-i țigancă“, al cărei videoclip a adunat peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube până în acest moment.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]O altă piesă care l-a adus în atenția publicului este „Dacă n-ai bani“, cântată alături de Bogdan de la Ploiești și Lil Caluga. Piesa a făcut 31 de milioane de vizualizări în doar trei luni. Tânărul este faimos și pe TikTok, unde a strâns o comunitate de 62.000 de oameni.
Adulat de mii de tineri din România, Gheboasă și-a câștigat locul pe scenă grație autenticității cu care se exprimă, dar și datorită versurilor incisive din piesele sale. Pe lângă admirația publicului, Gabriel se bucură și de aprecierea colegilor săi de breaslă. Cu toate acestea, povestea sa începe, după cum am mai spus, într-o familie fără posibilități financiare.
Concurentul de la „Survivor România“, emisiune difuzată de PRO TV în fiecare luni, marți și miercuri, începând cu ora 20:30, a avut șansa de a fi adoptat de către o familie care îl ducea să îl viziteze pe tatăl său, aflat în spatele gratiilor, fără a-i spune însă adevărul cu privire la fapta săvârșită de bărbat.
Din fericire, concurentul din echipa Faimoșilor i-a avut alături pe părinții adoptivi, dar și pe bunici, care au avut grijă de el. Noua familie a făcut tot ce i-a stat în putere ca Gheboasă, copil fiind, să simtă confortul și liniștea unui cămin. De cum a ieșit din închisoare, tatăl său a făcut demersurile necesare pentru a obține custodia.
„Când eram mai mic, tatăl meu nu a putut să mă ia. Era arestat, iar mama mea nu mă voia. Asta e tot ce știu eu. Bunicii mei mi-au zis. Eu nu am ținut legătura cu mama, pentru că m-a urât toată viața. Ea nu m-a vrut niciodată și cumva nici eu nu am vrut-o pe ea. Nu m-a dat la întors, nu am suferit foarte tare, pentru că atunci când am crescut l-am avut pe tata și bunicii m-au ținut strâns la piept.
Mama, când ne întâlneam pe stradă, mă înjura. Tatăl meu a făcut tot posibilul să mă ia. Eu am fost în plasament la o familie 5-6 ani de zile, care m-a botezat. După 6 ani, tata s-a eliberat și a făcut tot posibilul, pe cale legală, prin instanță, să mă ia“, a mai declarat artistul.
În lipsa unei îndrumări părintești, Gheboasă și-a facăt singur educația și a intrat într-un anturaj care i-a adus multe necazuri. În urma unei bătăi de stradă, tânărul a ajuns în arest, unde a stat alături de alți prieteni timp de 24 de ore. Acum însă face parte din echipa Faimoșilor și este pregătit să-și facă părinții adoptivi mândri.
„Adevărul e că plec de la bine fix spre rău. Mă duc la «Survivor» pentru expriență, pentru că simt că o să mă descurc foarte bine la probe… Problema principală e că eu, dacă mi-e foame, mă opresc acolo… Foamea e cel mai rău lucru. La «Survivor» nu o să am nevoie de fashion, de așa ceva…
Pentru oamenii care sunt milionari sau care au foarte multe figuri… n-o să le fie bine. Dar eu am venit din noroi, să vezi ce fac la «Survivor». Dacă rezist mai mult de o lună, o să fiu până la final. Pe părinții mei adoptivi vreau să-i fac foarte mândri de mine“, a spus Gheboasă înainte de a părăsi România.
Concurentul în vârstă de 21 de ani de la „Survivor România“ 2023 cântărește 72 de kilograme și are 1,73 m înălțime. Gheboasă are părul brunet și ochii căprui. S-a născut în anul 2001, la Târgoviște.