Noi vouchere pentru români, în fiecare an: statul român îți plătește recuperarea, terapia și nu numai

Gabriel Peneș, Cosmin Chelu 05.01.2023, 11:50
Noi vouchere pentru români, în fiecare an: statul român îți plătește recuperarea, terapia și nu numai

Statul român vizează ajutorarea unei anumite categorii de români, astfel încât aceștia să beneficieze de bani pentru recuperare, terapii și nu numai. Ajutorul va fi acordat sub forma unor vouchere pe care beneficiarii le vor primi anual, la recomandarea medicului de familie sau a doctorului specialist.

Noi vouchere pentru români, în fiecare an

Noi vouchere vor fi acordate pentru o categorie de români, în fiecare an. Din martie 2023, persoanele cu handicap vor primi bani pentru recuperare sau reabilitare sub forma unor vouchere acordate anual, la recomandarea medicului de familie sau a unui doctor specialist, după cum reiese din proiectul legislativ proaspăt promulgat de președintele Klaus Iohannis, ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial în doar câteva zile.

Măsurile vizează susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia şi de prevenire a instituţionalizării. Inițial, propunerile se regăseau în alt proiect de lege care a fost respins în decembrie, deoarece prevederile au fost incluse în proiectul (mai complex) care a fost promulgat azi.

Conform noii legislații, persoanele care au handicap grav vor beneficia de 12 tichete în fiecare an, în timp ce persoanele care au un handicap accentuat vor primi 6 tichete.

Acestea vor putea fi folosite pentru terapia bazată pe recuperare medicală sau kinetoterapie, la recomandarea medicului de familie sau specialist, pe baza planului de abilitare-reabilitare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap, potrivit avocatnet.ro.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Noi vouchere pentru români, în fiecare an: statul român îți plătește recuperarea, terapia și nu numai
Românii cu handicap vor primi anual vouchere ce vor putea fi folosite pentru terapii bazate pe recuperare medicală sau kinetoterapie, la recomandarea medicului de familie sau a doctorului specialist

Statul român îți plătește recuperarea, terapia și nu numai

În fiecare an, valoarea tichetelor va fi stabilită și actualizată prin hotărâre de Guvern, astfel că va fi suportată integral din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, prin casa de asigurări de sănătate de care aparține persoana cu handicap sau din fonduri externe nerambursabile.

Acest lucru este necesar, spuneau inițiatorii proiectului din care au fost preluate măsurile, pentru operaționalizarea unei prevederi deja existente în această Lege a drepturilor persoanelor cu handicap, respectiv cea care obligă autoritățile publice să dezvolte programe care să includă și să recunoască sportul ca mijloc de recuperare.

Metodologia de acordare, utilizare și decontare a tichetelor va trebui aprobată, prin ordin comun al ministrului sănătății și a celui al muncii, în cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestui proiect de lege. Acest lucru înseamnă, în cel mai optimist scenariu și dacă Guvernul stabilește valoarea tichetului, că abia după luna martie vor putea fi acordate aceste beneficii.

Trebuie menționat că indemnizația compensatorie care a fost acordată o singură dată la începutul lui 2022 va fi oferită persoanelor cu dizabilități și în 2023.

Potrivit OUG 168/2022, așa cum se menționează la articolul XIX, indemnizația care se va acorda în luna ianuarie din 2023 va avea următoarele valori la persoanele adulte: 368 lei pentru cele cu handicap grav, 279 lei pentru cele cu handicap accentuat și 64 lei pentru cele cu handicap mediu, mai precizează sursa citată.

În privința copiilor cu handicap, indemnizația este de 316 lei, pentru cei cu handicap grav, 184 lei pentru cei cu handicap accentuat și 64 lei pentru cei cu handicap mediu.

Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriel Peneș
- Născut în 1966, absolvent de Istorie, lucrez în presă din 1996       -    Redactor, playtech.ro, 23.06.2021 -       -     Redactor, playsport.ro, 16.01. 2021 - 03.06....