20:02
S-a născut la 25 aprilie 1932 la Chișinău, în Basarabia, într-o familie de intelectuali. Părinții săi, Alexandrina și Ion Manoliu erau profesori de Filosofie. Ca adolescentă, a început sa practice mai întâi tenisul de câmp, la vârsta de 13 ani. Apoi, tenisul de masă, voleiul și baschetul. La ultima disciplină juca titulară pentru echipa echipa Știința București. În toate cele patru sporturi evolua legitimată ca sportiv de performanță, cu rezultate notabile în campionatele naționale, potrivit site-ului oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
La 16 ani a făcut pasul către atletism. A început cu săritura în înălțime, iar după aceea au urmat aruncările: greutate și disc. S-a specializat în ultima disciplină, cea care avea să-i aducă numeroase succese și o consacrare la nivel mondial. De altfel, această probă sportivă a ținut-o în vârful unei frumoase cariere până la vârsta de 40 de ani. Simultan cu activitatea sportivă, a urmat cursurile Facultății de Energetică din cadrul Institutului Politehnic București, pe care le-a absolvit, în 1954.
Lia Manoliu a fost prima sportivă din România care a obținut puncte pentru tara noastră la Jocurile Olimpice, clasându-se pe locul șase în proba de aruncare a discului, în 1952, la turneul desfășurat la Helsinki, în Finlanda.
Avea să devină prima sportivă de pe glob care a participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor de sub semnul celor cinci cercuri îngemănate: Helsinki 1952, Melbourne 1956, Roma 1960, Tokio 1964, Ciudad de Mexico 1968, Munchen 1972, performanță consemnată în „Guiness Book of Records”.
În palmaresul său figurează trei medalii olimpice: una de aur, în 1968, la Ciudad de Mexico și două de bronz, în 1960, la Roma și 1964, la Tokyo. Pe lângă acestea, a cucerit 12 titluri de campioană națională și alte șapte balcanice. De menționat că medalia din capitala Italiei i-a fost decernată la doar câteva zile distanță de aurul Iolandei Balaș Soter, o altă mare doamnă a sportului românesc.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cele două aveau în comun modestia, deschiderea spre tot ce însemna nou. Lor li s-au alăturat în timp, cu succese internaționale de răsunet, Argentina Menis, Daniela Costian sau Nicoleta Grasu.
Lia Manoliu era de o conștiinciozitate și tenacitate exemplare. Respecta fără rabat programele de pregătire și procedeele de antrenament. Ca pentru orice sportiv de înaltă performanță, seriozitatea și sacrificiul sunt cheile ce deschid larg căile afirmării indubitabile.
Lia Manoliu a fost prima discobolă tricoloră care a reușit să treacă peste „pragurile” de 40 m, 50 m, și, în ultimul an de carieră, 60 m. Poartă pecetea unicității prin consemnarea în Guiness Book, adunând nu mai puțin de șase prezențe la Jocurile Olimpice. Spirit perfecționist, urmărită de ideea de a fi întotdeauna acolo sus, mereu învingătoare, și-a dorit să transforme proba ce a consacrat-o într-o tradiție pe plaiurile noastre. Ideal realizat și consemnat în istoria atletismului mondial.
Cu două săptămâni înaintea concursului olimpic la aruncarea discului, Lia Manoliu s-a accidentat la cotul mâinii drepte. Medicul lotului din acea perioadă, o altă regretată celebritate, profesorul Ioan Drăgan, i-a recomandat câteva ședințe de fizioterapie și unguente pe zona afectată. I s-a interzis, în același timp, orice fel de aruncare propriu-zisă a discului. Mai mult, considerând că brațul nu o să reziste la mai multe încercări, în competiția a fost sfătuită să se bazeze doar pe prima aruncare.
Cu seriozitatea-i proverbială, timp de două săptămâni, protejându-și brațul decisiv, Lia a efectuat doar simulări de aruncări, cu piruetă și de pe loc. Precum și un fel ritual echilibristic cu discul dintr-o mână în cealaltă, pentru a-și menține simțul rotirii.
Având atributele unei inteligențe ieșite din comun, autopregătirea psihologică a jucat un loc determinant. S-a motivat de așa natură ca toate forțele de care dispunea să se declanșeze din prima lovitură. Cu 58,48 m, record olimpic, din cea dintâi încercare, a devenit lider pe Stadionul mexican Azteca, dezarmându-și adversarele prin această putere mentală. Peste toate, natura s-a dovedit a-i fi un aliat pe cinste: la a doua tură de aruncări a început ploaia, încă un handicap greu de surmontat pentru celelalte concurente.
S-a retras din activitatea sportivă în 1972, la 40 de ani. Un an mai târziu, a devenit vicepreședinte al Comitetului Olimpic Român, pentru ca în 1990 să fie aleasă în funcția de președinte al COR pe care a ocupat-o până la moartea sa. În legislatura 1990-1992, a fost aleasă ca senator al municipiului București, din partea FSN.
Datorită experienței dobândite în arenele de sport, educației și culturii sale, dar și faptului ca vorbea foarte bine cinci limbi străine: franceză, engleză, germană, rusă, italiană, s-a putut afirma printr-o intensă activitate desfășurată în diferite organisme sportive de pe mapamond.
Comitetul Internațional Olimpic i-a decernat Ordinul Olimpic Colanul de bronz-1975, Trofeul Femeia în sport-1990, Trofeul Centenarului-1994. În anul 1975, directorul general UNESCO i-a înmânat Premiul Internațional Fair Play pentru anul 1974.
Citește și: Povestea primului campion olimpic român. A reușit punctajul maxim la Jocurile Olimpice
În onoarea sportivei, cel mai mare stadion al țării, fostul „23 August” din București, a primit numele marii atlete. S-a stins din viață la începutul anului 1998.
Dan Mlădinoiu
