Secretul neștiut al lui Carmen Harra. Cum a ajuns, de fapt, clarvăzătoare

Stan Filon 08.11.2022, 13:15
Secretul neștiut al lui Carmen Harra. Cum a ajuns, de fapt, clarvăzătoare

Pe Carmen Harra o cunoaște o lume întreagă. Este foarte populară în România, dar peste Ocean este și mai cunoscută. A întâlnit la viața ei șefi de stat și vedete de tot soiul. Cu toții au fost atrași de acest dar al ei de a vedea în viitor, iar acum a mărturisit și când a intrat în posesia lui. Până acum a fost un secret bine păzit, dar recent a ales să vorbească liber.

Secretul neștiut al lui Carmen Harra

Carmen Harra nu mai are nevoie de nicio prezentare. Spune că are darul clarviziunii și poate vedea ce îi rezervă viața fiecăruia. Este un dar cu care poate s-a născut, dar pe care l-a accesat cel mai bine atunci când a avut o cumpănă în viață. Carmen Harra a recunoscut acum când a simțit schimbarea.

„N-am simțit nicio chemare astrală, dar, într-adevăr, moartea clinică mi-a deschis o portiță spre un univers pe care l-am accesat și mi-am dat seama că există lumi paralele, ceva dincolo de această existență senzorială. Și am avut fascinația acestei lumi spirituale în care am intrat pentru o secundă”, a afirmat clarvăzătoarea.

Secretul nestiut al lui Carmen Harra
Secretul nestiut al lui Carmen Harra

„Trebuie să se pregătească”

Oamenii bisericii spun că este păcat mare să mergem la clarvăzătoare. Este păcat să știi ce vei păți. Ei bine, Carmen Harra este de altă părere și spune că este mai bine să știi la ce să te aștepți, să fii avertizat, decât să fii luat prin surprindere.

„Îi ajut pe oamenii respectivi să înțeleagă că un eveniment trebuie să aibă loc în viața lor și că trebuie să se pregătească. E mai bine să știi decât să nu ai habar, funcționează ca o avertizare. Biblia și marile cărți de înțelepciune sunt avertismente. Pe pereții piramidelor sunt scrise mesaje vechi de 3.000 de ani despre când se va descoperi penicilina, când vor fi războaiele mondiale, 11 septembrie 2001 și toate evenimentele majore ale lumii. Totul este scris pe acele ziduri”, a mai spus vedeta.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Carmen Harra spune că nu se teme niciodată să intre în contact cu lumea spiritelor. Mai mult, spune că cu toții suntem înconjurați de spiritele celor din familie, care ne protejează.

„Lumea spiritelor vrea să comunice mereu”

„Nu există niciun fel de pericol. Lumea spiritelor vrea să comunice mereu, încearcă asta, dar nu oricine este deschis spre acest gen de comunicări. Și ideile religioase care s-au infiltrat în convingerile noastre spun că ar fi ceva greșit.

Și că nu am avea voie să comunicăm sau să nu credem în reîncarnare, când Iisus este cel care a crezut în reîncarnare și a spus că va reveni după 2.000 de ani. Deși contestă, religia crede în reîncarnare. Sufletul rămâne în lumea fizică încă 40 de zile după ce inima încetează să îți mai bată…

Creierul continuă să emită unde electromagnetice pentru încă 40 de zile. (…) Nu caut să accesez spiritele rele. Spiritele care te înconjoară sunt cele care vor să te protejeze. Nu atragi demonii pentru că nu ai nicio conexiune cu ei. Sigur, dacă mergi să locuiești într-o casă bântuită de spirite rele, vei simți imediat efectul acestora”, a mai spus Carmen.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...