Simona Halep, întâlnire de gradul zero cu Darren Cahill. Cum o susține fostul antrenor în plin scandal de dopaj. Foto

Beatrice Dumitru 04.11.2022, 15:58
Simona Halep, întâlnire de gradul zero cu Darren Cahill. Cum o susține fostul antrenor în plin scandal de dopaj. Foto

Simona Halep a anunțat în luna octombrie că a fost depistată pozitiv la US Open 2022 și suspendată provizoriu, veste care a zguduit lumea tenisului. Una dintre persoanele care o susțin necondiționat în această perioadă grea este fostul său antrenor Darren Cahill, cu care s-a întâlnit în secret chiar la București.

Darren Cahill a venit la București

Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj cu substanța roxadustat la o probă recoltată la US Open 2022, turneu la care a fost eliminată în primul tur. Cel care a sărit în apărarea ei a fost cel care a antrenat-o timp de șase ani, Darren Cahill. „Nu există nicio șansă ca Simona să fi luat în mod conștient și intenționat orice substanță interzisă de pe acea listă. Zero șanse!”, spunea acesta după ce tenismena anunța că a fost depistată pozitiv.

Darren Cahill încearcă să o ajute pe Simona Halep și a ajuns de urgență la București, unde a avut o întâlnire secretă cu fosta sa jucătoare. Cei doi au luat masa joi, 3 noiembrie, la un restaurant cu specific spaniol din zona Dorobanți. Imagini cu cei doi pe Prosport.

Simona Halep, întâlnire de gradul zero cu Darren Cahill. Cum o susține fostul antrenor în plin scandal de dopaj. Foto
Simona Halep este acuzată de dopaj.

Cum o poate ajuta Darren Cahill pe Simona Halep

Australianul a venit special de la Paris pentru a se vedea cu fostul lider mondial și i-ar fi recomandat să colaboreze cu o firmă de avocatură din New York, cea la care a apelat și Mihaela Buzărnescu atunci când a dat în judecată WTA și a cerut 3 milioane de dolari despăgubiri.

Probabil, cei doi au discutat și despre apărarea Simonei Halep și e posibil ca australianul să fie chemat drept martor în proces sau una dintre declarațiile sale să fie depusă la dosar.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Simona Halep riscă o suspendare de patru ani după ce a fost acuzată oficial de dopaj. Ea are acum două variante: ori pledează vinovată, ceea ce i-ar aduce o reducere a suspendarii la trei ani, ori contestă acuzațiile și incepe un proces.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...