În fiecare an, la data de 8 septembrie, creștinii ortodocși celebrează una dintre cele mai mari sărbători de peste an, Nașterea Maicii Domnului. În această zi este bine să ne amintim de cei care nu mai sunt printre noi și să dăm de pomană celor nevoiași. În acest context, noi vă vom spune în continuare ce se împarte de Sfânta Maria Mică. Iată ce alimente se dau de pomană pe 8 septembrie.
Pe 8 septembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului. Sărbătoarea mai este numită și Sfânta Maria Mică, iar cu ocazia acesteia, mulți credincioși merg la biserică să aprindă lumânări și să se roage la Sfânta Fecioară.
Ce se împarte de Sfânta Maria Mică? Ei bine, credincioșii merg la biserică în această zi și sfințesc fructele toamnei. Acestea sunt apoi împărțite celor mai puțin norocoși. În unele zone din țară, gospodinele împart struguri și prune, pentru că se spune că morții se vor bucura astfel de roadele toamnei.
De menționat este faptul că, alimentele care se dau de pomană trebuie să fie sfințite și oferite din suflet. Roadele se dau de sufletul celor trecuți în neființă, pentru ca acestora să le fie iertate păcatele din timpul vieții pe pământ.
Acum că știm ce se împarte de Sfânta Maria Mică, haideți să aflăm și care sunt cele mai cunoscute tradiții și obiceiuri de Nașterea Maicii Domnului. În funcție de zonă, în România există mai multe superstiții legate de această sărbătoare, iar noi vă vom prezenta câteva dintre acestea.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De Sfânta Maria Mică, femeile care nu pot avea copii se roagă pentru dezlegarea pântecelor. Se spune că astfel vor avea pruncul mult dorit. După cum bine știm, Sfânta Fecioara este protectoarea tuturor mamelor, așa că femeile însărcinate se pot ruga pentru ca nașterea să fie ușoară și pentru ca pruncul să vină pe lume sănătos.
Tot în această zi de mare sărbătoare, creștinii aprind câte o candelă pentru preamărirea Maicii Domnului, dar și pentru a ține duhurile necurate departe de casă.
În Maramureș se spune că toamna va fi urâtă dacă plouă de Sfânta Maria Mică. În schimb, dacă pe 8 septembrie înfloresc merii, asta arată că toamna va fi plăcută, iar culesul va fi ușor. În alte zone din țară, oamenii cred că vremea se strică după 8 septembrie.

Fiind sărbătoare mare, cu cruce roșie, bărbații nu au voie să facă treburi gospodărești, iar femeile nu trebuie să spele, să calce, să coasă sau să facă curățenie în casă, pentru că făcând aceste lucruri vor atrage răul asupra familiei. De fapt, chiar și zilele de dinainte și de după sărbătoare aduc ghinion celor care lucrează, conform credinței populare.
O vorbă din bătrâni spune că, în preajma Nașterii Maicii Domnului nu e bine să aprinzi focul în casă, nici în cazul în care este foarte frig. În caz contrar, ghinionul și boala vor da năvală peste acea locuință. În alte locuri din țară, oamenii spun că nu e bine să gătești înainte sau după Sfânta Maria Mică, deoarece oala cu mâncare se va vărsa și îi va frige pe copii.
Conform unei superstiții din popor, începând cu Sfânta Maria nu se mai poartă pălărie, pentru că vine vremea rea. Ba chiar există și o expresie cu privire la acest aspect: „A trecut Sfânta Maria, leapădă și pălăria”.
Totodată, unii susțin că cei care nu au adunat până de Sfânta Maria Mică plante medicinale, nici nu trebuie să mai facă acest lucru. Se pare că acestea își pierd puterea vindecătoare dacă sunt culese după sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului.
Nu e bine nici să te cerți de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Ba chiar mai mult de atât, este indicat să te împaci chiar și cu persoanele care îți poartă dușmănie, cu ocazia acestei sărbători.