Dacă până acum, România a fost lovită de mai multe valuri de căldură și secetă, primele zile de toamnă vin cu schimbări importante și aduc ploi în mai multe județe din țară. Astfel, Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață o alertă, iar 14 județe intră sub Cod portocaliu de ploi abundente.
Toamnă își intră în drepturi încă din primele zile, iar Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un Cod galben și un Cod porotcaliu pentru intervalul 1 septembrie, ora 12:00 – 2 septembrie, ora 21:00. Meteorologii prognozează și instabilitate atmosferică temporar accentuată. Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi în majoritatea regiunilor și în zilele următoare.
Astfel, AMN a emis Cod Portocaliu pentru acest interval pentru Banat, Oltenia și local la munte, în Transilvania și Crișana, unde vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40 – 60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 – 80 l/mp.
,Județele vizate: Bihor, Arad, Tmiș, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mureș, Sibiu, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt.

De asemenea, în același interval de timp, 1 septembrie, ora 10:00 – 2 septembrie, ora 21:00, va intra în vigoare un Cod Galben pentru instabilitate atmosferică temporar accentuată. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial în vestul, centrul, nordul, sud-vestul țării și la munte, iar cantitățile de apă vor depăși 25 – 40 l/mp și pe alocuri vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină, potrivit ANM.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Județele vizate: Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Braşov, Covasna, Argeş, Teleorman, Bihor, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.
În Capitală, vremea va fi normală pe parcursul zilelor de joi și vineri, cu posibile averse vineri seara. Cerul va fi temporar noros, iar spre seara zilei de vineri (2 septembrie) probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi în creștere. Vântul va sufla slab și moderat.
Pe 1 septembrie, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar mâine va fi între 25-27 de grade.