Călin Popescu Tăriceanu, achitat de acuzațiile de abuz în serviciu. Fostul premier are în continuare un dosar pe rol

Stan Filon 20.06.2022, 13:06
Călin Popescu Tăriceanu, achitat de acuzațiile de abuz în serviciu. Fostul premier are în continuare un dosar pe rol

Călin Popescu Tăriceanu poate respira ușurat, după ce a fost achitat într-unul dintre dosarele deschise de procurori pe numele său. Curtea Supremă a decis achitarea sa definitivă în dosarul privind incompatibilitatea unui fost senator. Fostul președinte al Senatului fusese achitat și în prima instanță, după ce chiar procurorul care s-a prezentat în proces a fost cel care a cerut achitarea celui pe care îl acuza!

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat de acuzațiile de abuz în serviciu

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în cae era acuzat de abuz în serviciu și complicitate la uzurpare de calități oficiale. Mai exact, este dosarul cu care Tăriceanu s-a ales după ce nu a constatat și nici nu a supus la vot în plenul Senatului încetarea mandatului de senator al lui Cristian Marciu, deşi acesta din urmă avea o decizie definitivă dată de judecători prin care a fost declarat incompatibil şi nu mai putea ocupa o funcţie publică.

Ei bine, și în primă instanță, Tăriceanu a fost achitat, după ce procurorul DNA de şedinţă a cerut achitarea lui, fără să se consulte cu procurorul de caz, pe motiv că legea „generează confuzie”. Parchetul nu a fost deloc mulțumit de decizia angajatului su, așa că a depus contestație, care tocmai ce a fost judecată și în urma căreia Tăriceanu, dar și Matei Cristian au fost achitați.

Calin Popescu Tariceanu a fost achitat de acuzatiile de abuz in serviciu
Calin Popescu Tariceanu a fost achitat de acuzatiile de abuz in serviciu

Cum arată minuta instanței

Iată Minuta instanței: „Minuta deciziei penale nr. 55: Respinge, ca nefondate, apelurile formulate Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi apelantul parte civilă Matei Cristian împotriva sentinţei penale nr. 633 din 7 decembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul 3297/1/2020. Obligă apelantul parte civilă Matei Cristian să-i plătească inculpatului Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton suma de 5.950 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cauză, reprezentând onorariul parţial al apărătorului ales.

Cheltuielile judiciare avansate de stat ocazionate de soluţionarea apelului formulat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rămân în sarcina acestuia. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat Popescu-Tăriceanu Călin-Constantin-Anton, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 217 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 iunie 2022.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...