Rata inflației bate record după record. Aceasta a ajuns la 14,5% în luna mai 2022, față de 13,76% în aprilie. Gazele s-au scumpit cu 87%, combustibilul cu 38% iar mărfurile nealimentare cu peste 17%. Totul în timp ce guvernanții bâjbâie cu măsurile către populație, dar își măresc propriile salarii.
„Preţurile de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 au crescut cu 1,2%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 9,2%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 este 14,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) este 8,3%”, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit acestora, indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional arată că preţurile de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 au crescut cu 1,2%, iar rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 9,2%.
Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 este 14,5%, iar rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) este 8,3%.

Prețul la mărfurile nealimentare au crescut cu 17,8%, la mărfurile alimentare cu 14,25% iar la servicii cu 7,47%.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Cea mai mare creștere a prețului dintre alimente, se înregistrează la cartofi, cu 50,93%, la ulei, cu 44,14%, la mălai cu 31,55%, la făina cu 30,13% și nu în cele din tumă la pâine, 22,51%.
Economiștii vin cu vești proaste, comunicând că inflația va crește până la sfârșitul anului.
Într-o economie de piață, prețurile bunurilor și serviciilor se pot modifica oricând. Unele prețuri cresc, altele scad. Inflația se manifestă în cazul în care se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor, nu doar ale unor articole specifice, ceea ce înseamnă că astăzi poți cumpăra cu un euro mai puțin decât ai putut cumpăra ieri. Cu alte cuvinte, inflația reduce valoarea monedei în timp.