Președintele României, Klaus Iohannis, a fost premiat în Germania. Șeful statului a primit Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi în anul 2020, însă nu a putut face deplasarea pentru a-și primi personal premiul, din cazua pandemiei de coronavirus. Festivitatea de premiere a fost astfel amânată pentru data de 4 iunie 2022, când Klaus Iohannis a putut merge în Germania.
Așadar, președintele Klaus Iohannis a primit Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi, pe data de 4 iunie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Hof, în Germania. Președintele României a ținut un discurs în care a vorbit despre valorile Uniunii Europene și a spus că a primit premiul în numele tuturor românilor.
„Acest premiu mă onorează în mod deosebit și îl primesc în numele cetățenilor români care mi-au acordat încrederea pentru două mandate ca Președinte al României și care au demonstrat în cei 15 ani de la aderarea țării mele la Uniunea Europeană, zilnic, implicarea lor pentru unitatea și solidaritatea europeană.

În acest an, aniversăm trei decenii de la semnarea Tratatului dintre România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa. Statele noastre au o relație strategică, definită de încredere și respect pentru principiile și valorile Uniunii Europene, iar acest Tratat stă la baza unei îndelungate și fructuoase cooperări”, a spus președintele Klaus Iohannis.
Președintele României a vorbit la Hof despre cea mai importantă valoare pe care țările din Uniunea Europeană o împărtășesc, mai exact pacea. Șeful statului nu putea să nu aducă aminte de atrocitățile care au loc în Ucraina, după ce țara vecină a fost invadată de Rusia.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Una dintre cele mai importante valori pe care le împărtășim și care reprezintă un pilon al marii noastre comunități europene este pacea. Prin războiul declanșat împotriva Ucrainei, Federația Rusă atacă, de fapt, principiile democratice care stau la temelia societăților noastre. De aceea, salut decizia dumneavoastră de a acorda Premiul Carol al IV-lea pentru anul 2022 Președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Poporul ucrainean, pe care Domnia sa îl reprezintă cu onoare și curaj, a devenit un simbol al luptei pentru libertate și demnitate și al dreptului popoarelor de a-și decide suveran calea de dezvoltare”, a continuat șeful statului.
Președintele a recunoscut că în prezent trăim timpuri decisive pentru destinul Uniunii Europene, însă prin solidaritate și prin respectarea principiilor pe care a fost construită UE s-a găsit hotărârea și puterea de a vorbi cu o singură voce.