Ministrul de Interne moldovean, Ana Revenco, a declarat că Republica Moldova și România sunt amenințate, în contextul războiului din Ucraina, și a explicat în ce mod. Oficialul a vorbit despre riscurile și măsurile pe care le are în vedere guvernul de la Chișinău.
Ana Revenco a spus că deși autoritățile Republicii Moldova nu au control efectiv în regiunea separatistă Transnistria, unde au avut loc câteva incidente de la începutul războiului din Ucraina, acestea au anumite informații din care pot trage concluzii. Ministrul de la Chișinău a spus că evoluția situației este monitorizată și că sunt pregătite forțele și resursele „calibrate pe aceste forme de incidente”.
„De 30 de ani avem Transnistria, de 30 de ani acolo se află armata rusă. Tot în acest răstimp acolo avem și un depozit cu armanent și muniții. Și tot de 30 de ani Tiraspolul cere independența, deci sunt îngrijorări care și durează tot de 30 de ani, deci din punctul acesta de vedere nu sunt mari schimbări.
De altfel, în egală măsură toate incidentele care au fost înregistrate în această regiune le tratăm în registrul unor încercări ale unor forțe mai tenebre să creeze destabilizări în societate. Avem în această porțiune a țării circa 350.000 de locuitori dintre care marea lor majoritate au cetățenia Republicii Moldova”, a spus Ana Revenco, într-un interviu acordat Antena 3.

De asemenea, ministrul moldovean de Interne a spus că în contextul războiului din Ucraina, atât Republica Moldova, cât și România sunt amenințate de activitatea unor grupări care se ocupă cu transferul de armanent sau muniție către Europa.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Desigur că războiul la hotar majorează voltajul tuturor amenințărilor. Războiul în orice regiune a creat oportunități pentru cei care profită. Atunci când o țară se concentrează pe componenta de apărare, mai creează și breșe pe alte paliere. Am făcut evaluarea acestor riscuri și amenințări.
Toate forțele interne, poliția de fronietă și Inspectoratul General al Poliției prin toate structurile ce sunt prezente astăzi pe întreg teritoriul țării sunt îndreptate spre a preveni sau a capta cât mai rapid informația ce ne-ar permite să intervenim timpuriu, pentru a nu permite escaladarea unor pericole ce vizează criminalitatea transfrontalieră”, a mai spus oficialul de la Chișinău.
Ana Revenco a precizat că au existat câteva zeci de cazuri de grupări care au încercat să transfere arme ilegal și către România. Ea a subliniat că deocamdată sunt mai degrabă cazuri singulare, dar acestea arată că există un risc.
Ministrul de Interne al Republicii Moldova a adăugat că au fost oprite câteva tentative de organizare a traficului de arme, iar forțele de ordine sunt gata să intervină în continuare în acest sens. În afară de traficul de arme și muniții, guvernul de la Chișinău se concentrează și pe traficul de persoane și droguri – riscuri asociate cu multiplicarea arealului de influență al terorismului, al extremismului. În plus, autoritățile au în vizor și „războiul hibrid” ce se defășoară cu atacuri cibernetice, dezinformare și propagandă.