Raed Arafat le-a transmis românilor ce se va întâmpla în România, după 14 mai. După această dată calendaristică, starea de urgență ar putea fi ridicată. Totuși, există și pronosticul sumbru, făcut de autorități, în cazul în care perioada va fi prelungită.
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat ce se va întâmpla, de fapt, în România, după ridicarea stării de urgență. Dacă va fi încheiată pe 15 mai, până când a fost prelungită, acest factor îi va tenta pe mulți să plece în concedii. A fost precizat de către oficial și ce se întâmplă în cazul celor care doresc să își facă o vacanță în străinătate.
În plină pandemie, Raed Arafat a surprins prin mesajul său și le-a luat-o înainte celor care deja se gândesc să își facă astfel de planuri. Mai mult, călătoriile în afara țării nu sunt tocmai indicate, nici în următoarele luni, când se presupune că ar putea fi eliminată problema crizei sanitare. Totuși, plecările în străinătate au rămas un subiect delicat. Nu a fost luată vreo decizie nici în ceea ce privește relaxarea măsurilor de trecere a frontierei, în scop turistic.

“Este posibil să existe o relaxare a călătoriilor în scop turistic, dar tot limitat va fi dreptul de a ieși din țară. Eu cred că în primul rând oamenii nu vor călători. Va exista o temere în privința acestui virus. Nimic nu este clar deocamdată. Noi am zis că este posibil să avem o revenire a virusului în toamnă, încă nu știm cum se va comporta, deci oricând poate exista o urcare a numărului de cazuri și atunci trebuie să fim pregătiți să luăm măsurile care se impun, adică noi restricții”, a transmis Raed Arafat, potrivit Digi24.
Șeful DSU a mai precizat și că dacă într-adevăr vor exista anumite măsuri care să permită călătoriile în străinătate, în condiții excepționale, lucrurile nu vor reveni la normalul mult așteptat, atât de ușor. Autoritățile se așteaptă la un nou val de îmbolnăviri cu noul virus, în toamna acestui an.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]“Chiar dacă vom relaxa, şi asta a zis-o şi preşedintele Franţei, relaxarea nu înseamnă că ne întoarcem perfect la ce era înainte. Relaxarea este cu măsuri, cu măsuri compensatorii, cu măsuri care poate vor fi deranjante, că trebuie să porţi mască sau ceva peste nas şi gură oriunde te duci, într-un autobuz, într-un loc public. Vor fi nişte restricţii încă pe anumite activităţi, chiar dacă se relaxează în mare măsurile care au fost luate. Acest lucru trebuie aşteptat. Totul depinde de cum evoluează în următoarele 2-3 săptămâni situaţia. Dacă evoluează spre bine şi facem cu cap ieşirea din măsurile astea, înseamnă că suntem chiar de felicitat la nivel naţional. Dacă ne grăbim sau dacă luam măsuri grăbite, sub presiune, şi ieşim prea devreme sau ieşim incorect, riscul este să se întoarcă împotriva noastră”, mai spunea secretarul de stat.