Un înalt diplomat european a declarat, joi, că Ucraina nu este „deloc aproape” pentru standardele impuse țărilor candidate la aderarea la Uniunea Europeană. Acesta a afirmat că UE arată „simpatie” poporului ucrainean, numai că a respins orice sugestie că liderii UE s-ar putea pune de acord să-i acorde statutul de ţară candidată în cadrul summitului de la Versailles. Potrivit DPA, summitul are loc în Franța, în zilele de joi şi vineri.
Aceste comentarii confirmă, practic, un draft de concluzii care diminuează speranţele privind o intrare rapidă a Ucrainei în UE după invazia rusă.
„Ucraina aparţine familiei europene”, se menţionează în draft, care nu conţine un apel la accelerarea procedurii de aderare, în pofida dorinţei exprimate public de preşedintele Volodimir Zelenski, informează Agerpres.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat, pe 28 februarie, cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană chiar în timpul negocierilor ruso-ucrainene din Belarus. El a declarat că țara sa ar trebui să fie primită în Uniunea Europeană în procedură de urgență.

Mai mult, Zelenski a solicitat UE să grăbească procesul de aderare la Uniunea Europeană, luând în calcul invazia rusă în Ucraina. „Dovediţi că sunteţi alături de noi”, a implorat liderul de la Kiev.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Aderarea la blocul comunitar tinde să fie un proces îndelungat, tehnic şi tensionat din punct de vedere politic, în cadrul căruia ţările trebuie să se alinieze la valorile şi reglementările UE.
Orice stat non-membru al Uniunii Europene care dorește să se alăture blocului comunitar trebuie să respecte un set de criterii, denumite „criteriile de la Copenhaga”.
Acestea prevăd, printre altele, ca statele să respecte democrația, drepturile omului și statul de drept.
Albania, Macedonia, Muntenegru și Serbia sunt candidate oficiale la aderarea la UE. În ultimele zile și Republica Moldova și Georgia au semnat, la rândul lor, cereri de aderare.