Suferința celor surprinși de războiul din Ucraina este folosită într-o nouă metodă de escrocherie în România. Cercetătorii în securitate informatică de la Bitdefender au avertizat cu privire la escrocheria „refugiații” și explică ce ar trebui să avem în vedere pentru a nu ne trezi păcăliți și fără bani în cazul în care cădem în capcană.
Războiul din Ucraina a atras un val de solidaritate din partea populației, mulți români oferindu-și ajutorul în sprijinul refugiaților ajunși în țara noastră. Pentru că multe dintre momentele de criză au reprezentat o ocazie perfectă pentru infractori să facă bani, și de data aceasta există deja o metodă de fraudă bazată pe suferința refugiaților.
Escrocheria „refugiații” a fost descoperită de către cercetătorii în securitate informatică de la Bitdefender, care au transmis avertizări importante. Mai multe e-mailuri frauduloase sau mesaje prin care se solicită donații urgente au început să apară în mediul online și nu numai. Aproximativ 4% dintre mesajele trimise de hackeri la nivel global au ca țintă România.

Guvernul ucrainean anunța la doar câteva ore de la izbucnirea războiului că acceptă donații în criptomonede precum Bitcoin și Ethereum. Astfel, o analiză recentă a tranzacțiilor blockchain, ETH a înregistrat mai bine de 18.524 de tranzacții în valoare totală de peste 9,7 milioane de dolari, iar BTC a crescut cu peste 9.300 de tranzacții, ce valorează aproape 9,4 milioane de dolari. De aceea, infractorii cibernetici s-au orientat către redirecționarea acestor fonduri sau al oricărui ajutor financiar către propriile conturi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Momentele de criză globală sunt cunoscute din punct de vedere istoric pentru declanșarea de campanii de spam periculoase care exploatează emoțiile umane și dorința oamenilor de a ajuta. Până acum, am observat că atacatorii au reacționat foarte rapid la anunțurile legitime ale Ucrainei și ale diferitelor organizații, imitând formatul mesajelor acestora.
Ne așteptăm ca varietatea campaniilor de phishing și malware, precum și volumul de mesaje trimise zilnic să crească, iar atacatorii să își adapteze în consecință metodele de convingere”, a declarat Adrian Miron, Antispam Research Manager la Bitdefender.
Escrocii care încearcă să obțină câștiguri în mod fraudulos se dau drept reprezentanți ai guvernului ucrainean, ai agenției internaționale Act for Peace, ai UNICEF sau ai altor organizații umanitare, care strâng donații pentru refugiații din Ucraina. Pentru a nu cădea în plasa acestor infractori, specialiștii în securitate de la Bitdefender au transmis un mesaj utilizatorilor de internet, îndrumându-i să fie mai vigilenți în această perioadă.
Deși sunt mulți doritori să ofere ajutorul lor cetățenilor ucraineni, este recomandat să se asigure că banii donați nu ajung la persoanele greșit. De aceea, ar trebui să nu fie accesate link-uri sau fișiere din e-mailuri ori mesaje care cer donații urgente. Totodată, donațiile ar trebui făcut exclusiv către organizațiile caritabile, non-profit și care se ocupă de aceste strângeri de fonduri în mod oficial.
Ele trebuie să fie de încredere. În plus, conturile bancare trebuie verificate regulat pentru ca orice activitate suspectă să poată fi identificată din timp. Parolele unice și autentificarea în doi pași pot reprezenta funcții utile în această perioadă.