Gigi Becali a pierdut procesul cu FC Botoșani pentru banii din transferul lui Moruțan la Galatasaray. „Ne certăm ca proștii. Este vorba de 300.000 de euro”

Sorin Barbu 16.02.2022, 15:01

Patronii de la FCSB și FC Botoșani au făcut împreună multe afaceri profitabile de pe urma cărora au câștigat milioane de euro. Transferul lui Olimpiu Moruțan a șifonat relația dintre cei doi și s-a ajuns la judecată. În primă instanță a câștigat Valeriu Iftime care trebuie să primească 300.000 de euro.

Gigi Becali trebuie să plătească 300.000 de euro

FCSB l-a vândut la Galatasaray pe Olimpiu Moruțan, iar o parte din suma de transfer ar fi trebuit să ajungă la FC Botoșani, clubul de unde a fost cumpărat. Doar că Gigi Becali nu a dat niciun ban și așa s-a ajuns la judecată.

Comisia Națională pentru Soluționarea Litigiilor le-a dat dreptate oficialilor clubului moldovean, doar că decizia nu este definitivă pentru că FCSB a făcut recurs. Valeriu Iftime este convins că Gigi Becali a atacat această hotărâre pentru că vrea să tragă de timp.

„Da. Va trebui să dea bani, dar se pare că este făcut recurs. E o tragere de timp, tipic românească, nu are nicio șansă. Dacă eram oameni serioși, ne opream din drumul ăsta prostesc. Ne organizam și plăteam și nu ne mai judecam ca proștii.

E treaba dânsului. E vorba de 300.000 de euro. E păcat să ne certăm, să ne vadă lumea că ne certăm la 300.000 de euro. Pe Edjouma mi-a dat banii. Doar aici e problema”, a spus Valeriu Iftime, în exclusivitate pentru Antena Sport.

Gigi Becali a recunoscut că nu a plătit datoria la FC Botoșani, dar a explicat faptul că FCSB nu și-a primit încă banii de la Galatasaray.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„I-am explicat. Hai să vedem, știi că sunt corect. Trebuie să scot milionul eu…și restul iei tu, de 9%. Am luat 750.000, să iau milionul și îți dau diferența de 9%. Eu încă nu am scos milionul. Stai să îl iau și apoi îți dau 9%.

El s-a dus la Comisii, dar nu a înțeles. E adevărat că în contractul cu turcii trebuiau să iau aproape 2 milioane… 750.000, cu 600.000 și alte 600.000. Ne plimbă turcii, noi i-am dat la UEFA. El acum a înțeles. Nu sunt escroc”, a dezvăluit Gigi Becali.

Patronul FCSB susține că gruparea din Turcia își va achita datoria doar în urma unui proces la tribunalele sportive internaționale.

Urmăriți Impact.ro și pe