Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP

Bogdan Bârliga 16.02.2022, 12:40
Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP

Divizia de performanță Mercedes-Benz a prezentat noul model electric EQE echipat cu un sistem de propulsie capabil să ofere până la 626 CP.

Mercedes-AMG EQE poate fi configurat cu două valori de putere și autonomia cu o singură încărcare este de aproximativ 533 de kilometri.

Noul Mercedes-AMG EQE: ce trebuie să știm

Acest autoturism electric de performanță dezvoltat de Mercedes-AMG este construit pe noua platormă AMG.EA dedicată mașinilor electrificate.

Indiferent de configurare noul Mercedes-AMG EQE este echipat cu sistemul de propulsie electric puternic (eATS), cu un motor pe fiecare dintre osii și tracțiune integrală complet variabilă.

Mercedes-AMG EQE 43 4MATIC

Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP
Mercedes-AMG EQE 43 4MATIC

Varianta de bază a noului model are o putere totală a sistemului electric de propulsie de 478 CP și 858 Nm. Mercedes-AMG EQE 43 4MATIC poate să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde și poate să atingă o viteză maximă de 210 km/h.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Mercedes-AMG EQE 53 4MATIC+

Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP
Mercedes-AMG EQE 53 4MATIC+

Versiunea de top oferă o putere standard a sistemului electric de propulsie de 626 CP și 950 Nm. Cu pachetul AMG DYNAMIC PLUS puterea crește la 687 CP și 1000 Nm.

Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP

Mercedes-AMG EQE 53 4MATIC+ cu echiparea standar accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde și poate rula cu o viteză maximă de 220 km/h. Cu pachetul AMG DYNAMIC PLUS noul model electric realizează repriza de la 0 la 100 km/ în 3,3 secunde și poate rula cu maxim 240 km/h.

Baterie cu capacitatea de 90.6 kWh

Indiferent de puterea sistemului de propulsie noul Mercedes-AMG EQE este echipat cu un acumulator cu o capacitate de 90.6 kWh.

Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP

Baterie litiu-ion de 328 de volți este formată din zece module cu un total de 360 ​​de celule și Mercedes-AMG oferă o garanție de 10 ani sau 250.000 de kilometri. Acumulatorul poate fi încărcat la stații rapide cu puteri de până la 170 kW.

Pentru Mercedes-AMG EQE 43 4MATIC autonomia mixtă estimată conform standardului WLTP este cuprinsă între 462-533 de kilometri, iar pentru Mercedes-AMG EQE 53 4MATIC+ datele WLTP indică 444-518 kilometri.

După o încărcare de 15 minute la o stație rapidă bateria poate oferi o autonomie de până la 180 de kilometri.

Dotări specifice AMG

Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP

Noul model electric dispune de toate dotările specifice diviziei de performanță Mercedes-AMG: suspensie pneumatică AMG RIDE CONTROL+ cu amortizare reglabilă adaptivă, sistemul de frânare cu etriere de frână cu șase pistoane și discuri de frână de 415×33 milimetri pe puntea față/etriere de frână cu un singur piston și discuri de frână de 378×22 milimetri pentru puntea spate sau sistem de direcție integrală.

AMG DYNAMIC SELECT

Caracteristicile de conducere pot fi modificate de către șofer prin apăsarea unui buton pentru a se potrivi situației sau propriilor preferințe. Acest lucru este posibil prin cele cinci programe de conducere AMG DYNAMIC SELECT „Alunecos”, „Confort”, „Sport”, „Sport+” și „Individual”.

Noul Mercedes-AMG EQE a fost prezentat oficial. Versiunea de top oferă 626 CP

Mercedes-AMG EQE 53 4MATIC+ are și un mod Race Start cu o funcție de boost prin care sistemul oferă puterea maximă de 687 CP și 1000 Nm.

Când poate fi comandat noul Mercedes-AMG EQE

Producătorul premium german nu a anunțat data de la care preia comenzile pentru noul model electric, dar  Mercedes-AMG EQE apare deja în configuratorul de pe site-ul oficial Mercedes-Benz din România.

Deși la acest moment se pot obține doar informații de pe site e posibil ca lista de comenzi să fie deschisă chiar în această lună.

La acest moment în România poate fi comandat modelul electric Mercedes-AMG EQS 53 4MATIC+  cu un preț de pornire de la 166.380 de euro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...