Imagini revoltătoare la un liceu din Ploieşti. Elevii, filmaţi în timp ce fac mici şi fumează într-o sală de clasă

Ana Anitoiu, Ștefan Olteanu 29.01.2022, 14:18
Imagini revoltătoare la un liceu din Ploieşti. Elevii, filmaţi în timp ce fac mici şi fumează într-o sală de clasă

Imagini revoltătoare la un liceu din Ploieşti. Câțiva elevi au fost filmaţi în timp ce făceau mici într-un prăjitor de pâine, fumau, se jucau cu focul la propriu într-o sală de clasă și se urcau cu picioarele pe catedră. Grupul a fost la un pas de a provoca o tragedie în școală.

Cum au fost filmați elevii în sala de clasă

În imaginile ce au ajuns pe internet se vede cum elevii unei clase a XII-lea de la Colegiul Tehnic „Lazăr Edeleanu” din Ploiești au pus mici într-un prăjitor de pâine, iar unul dintre ei a folosit o brichetă lângă un obiect inflamabil, aruncând flăcări în spatele unei colege și stârnind râsete. Imediat după ce s-a stins ultima flacără, fata s-a întors cu fața spre el.

În aceleași imagini se vede cum elevul care s-a distrat aprinzând flăcări în sală s-a urcat pe catedră, iar o colegă i-a aprins o țigară. Băiatul ar fi știut că este filmat, dar n-ar fi fost deranjat de acest lucru.

Imagini revoltatoare la un liceu din Ploiesti
Capturi video

Ce a declarat conducerea liceului din Ploiești

Directorul Colegiului Tehnic „Lazăr Edeleanu” din Ploiești, Ruxandra Ionescu, a declarat că a fost demarată deja o anchetă internă, iar elevii teribiliști au fost identificați.

În apărarea lor, elevii clasei a XII-a de la liceul din Ploiești au spus că a fost vorba doar despre niște glume, ca să se distreze în timpul recreațiilor. Totuși, după întrunirea Consiliului Profesoral, adolescenții riscă să primească nota 2 la purtare sau chiar să fie exmatriculați.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Cum a fost sancționat un alt elev care a fost filmat fumând în sala de clasă

La începutul anului 2020, înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus în țară, un elev de clasa a VIII-a al unei școli din localitatea Butoiu de Jos, județul Dâmbovița, a fost filmat în timp ce fuma într-o sală de clasă.

Abia în momentul în care a intrat profesoara în clasă, elevul s-a ridicat și a aruncat țigara. Cadrul didactic i-a îndemnat pe copii să deschidă geamurile, din cauza mirosului puternic. Ulterior, băiatul a fost sancționat cu scăderea notei la purtare.

Anul trecut, la scurt timp după ce a revenit fizic la școală, un elev de clasa a IX-a de la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi a provocat un fiasco la o oră de logică. Profesoara a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce adolescentul s-ar fi jucat la fereastră, în pauză, cu un spray lacrimogen.

Directorul liceului a explicat atunci că respectivul elev nu a mai făcut probleme la școală. Copilul i-ar fi spus că a avut probleme cu alți tineri în cartier și că avea acel spray la el ca mijloc de autoapărare. La finalul anului trecut, o profesoară a căzut de pe un scaunul de la catedră rupt intenționat de elevi și a fost filmată.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...