Primarul Sucevei și „statisticile” vindecărilor pacienților din spital cu moaștele Sf. Ioan cel Nou

Elena Avramescu 24.01.2022, 10:01
Primarul Sucevei și „statisticile” vindecărilor pacienților din spital cu moaștele Sf. Ioan cel Nou

Este vorba despre primarul Sucevei, Ion Lungu, care a ținut să-i transmită Înaltpreasfinţitului Calinic, arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, că în funcţie de evoluţia pandemiei urmează să apeleze din nou la conducerea Arhiepiscopiei cu scopul de a organiza o procesiune cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.

„Statisticile” vindecărilor pacienților din spital cu moaștele Sf. Ioan cel Nou

În data de 22 ianuarie 2022, primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat la şedinţa anuală a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar dintr-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei bisericeşti se înțelege că alesul local a adresat un cuvânt de mulţumire conducerii Arhiepiscopiei pentru ajutorul acordat în timpul pandemiei.

Ion Lungu a ținut să mai vorbească și despre impactul procesiunilor prin judeţ cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, notând că a fost vizibilă reducerea numărului de îmbolnăviri în această perioadă de pandemie.

Statisticile vindecarilor pacientiilor din spital cu moastele Sf Ioan cel Nou
Moastele Sf Ioan cel Nou

Însă asta nu este tot. Primarul a continuat, menționând faptul că are „statistici”, „mărturii ale oamenilor” care spun că s-au vindecat de COVID-19 sau starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit ca urmare a trecerii cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava prin curtea spitalelor.

„Avem statistici, mărturii ale oamenilor care s-au vindecat sau a căror stare s-a îmbunătăţit ca urmare a trecerii cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou prin curtea spitalelor sau prin apropiere.

Nu ştim cum vor evolua lucrurile, dar în măsura în care va fi nevoie, vom apela la dumneavoastră, să mai facem un pelerinaj cu Sfântul prin oraş şi prin judeţ”, a declarat primarul Ion Lungu, potrivit Adevărul.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Se pare că în ultimii doi ani, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat câteva procesiuni cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava pe străzile oraşului şi în mai multe localităţi ale judeţului, iar toate aceste evenimente religioase au avut loc fără prezența public, în marea majoritate a cazurilor.

Sfântul mare mucenic Ioan cel Nou, care mai este cunoscut și ca Ioan cel Nou de la Suceav, este un sfânt român din secolul al XIV-lea, fiind pomenit de Biserica Ortodoxă Română la 2 iunie, precum și la 24 iunie (comemorarea aducerii moaștelor sale la Suceava).

Chipul său apare pentru prima oară în pronaosul bisericii de la Dobrovăț, de lângă Iași, în 1529, iar câțiva ani mai târziu, în 1546, a fost zugrăvită viața și pătimirea sa în 12 scene, pe peretele de sud al bisericii mănăstirii Voroneț, ctitorie a lui Ștefan cel Mare. În plus, scene asemănătoare apar și în pictura catedralei episcopale din Roman, iar în pridvorul închis al bisericii mănăstirii Sucevița, ctitoria Movileștilor, apar 14 scene din viața și pătimirea sa.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...