Maia Sandu dorește integrarea Republicii Moldova în UE: „Relația noastră este una pe termen lung”

Elena Avramescu 16.12.2021, 14:04
Maia Sandu dorește integrarea Republicii Moldova în UE: „Relația noastră este una pe termen lung”

Maia Sandu este de părere că Parteneriatul Estic a fost până acum un succes pentru Republica Moldova, astfel că aspiraţia Moldovei, Ucrainei şi Georgiei de a merge mai departe în contextul cu UE este, cu siguranță, o reflectare a pregătirii ţărilor de se integra.

Maia Sandu dorește integrarea Republicii Moldova în UE

În plus, parteneriatul Estic reprezintă pentru Republica Moldova o oportunitate de a-şi consolida şi aprofunda alegerea europeană. „Ambiţia noastră este ca, într-o bună zi, să aducem Moldova în UE”, a spus preşedintele Maia Sandu la cel de-al şaselea Summit al Parteneriatului Estic, de la Bruxeless.

Pe lângă asta, integrarea sectorială urmează să aprofundeze cooperarea şi va face regiunea mult mai unită la provocările interne şi externe, iar paşii către integrarea sectorială, precum reducerea preţurilor de roaming cu UE, liberalizarea accesului la piaţa transporturilor, aderarea la Spaţiul unic de plăţi în euro, dar și integrarea treptată în piaţa internă a UE urmează să aibă un impact pozitiv major asupra Republicii Moldova şi a cetăţenilor săi.

Şefa statului susține că Parteneriatul Estic a reușit să deschidă pentru cetăţenii moldoveni graniţele, a întărit şi a reformat economia ţării şi a construit mai multe rute comerciale. Datorită Parteneriatului Estic, cetăţenii moldoveni călătoresc fără viză, tinerii beneficiază de burse UE, iar bunurile din Moldova ajung rapid pe piaţa Uniunii Europene.

Maia Sandu doreste integrarea Republicii Moldova in UE
Maia Sandu

Locuitorii din Republica Moldova au beneficiat de Parteneriatul Estic chiar şi atunci când guvernele Republicii Moldova nu împărtăşeau valorile europene, iar în acest an, Moldova a trecut printr-o transformare radicală.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Am avut alegeri şi, pentru prima dată, oamenii au ales un guvern cu adevărat pro-european, care crede în valorile UE şi se angajează să realizeze reforme. Cetăţenii noştri ne-au dat un mandat puternic de a reforma, a dezvolta şi a moderniza Moldova, de a lupta împotriva corupţiei şi a implementa reforma justiţiei, a declarat Maia Sandu, potrivit Adevărul.

Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, a ținut să precizeze că aşteptările oamenilor sunt mari, însă mizele sunt şi mai mari.

Lucrăm din greu la reforme în diferite sectoare, cum ar fi justiţia, energia, securitatea, poliţia, infrastructura, mediul şi atragerea investiţiilor, finanţele publice şi administraţia publică, alături de altele.

Dorim să construim noi drumuri, şcoli, spitale, să consolidăm climatul de afaceri, să atragem investiţii, să creăm noi locuri de muncă, să scoatem ţara din sărăcie şi să creştem nivelul de trai. Acţiuni care corespund, de asemenea, obiectivelor politice pe termen lung ale UE, a mai spus şefa statului.

Summitul Parteneriatului Estic s-a desfășurat la data de 15 decembrie, la Bruxelles.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...