Adrian Sârbu, fostul patron al postului de televiziune PRO TV, a tras un semnal de alarmă pe pagina sa de Facebook în ceea ce privește pandemia din România. De asemenea, acesta vine și cu câteva soluții menite să ne ajute să depășim această situație de criză din sănătate.
Adrian Sârbu: „Deşteptarea! Până să murim de virus, o să îngropăm România”
„Deşteptarea! Odată cu primii morţi de virus, adevăruri pe care n-am vrut să le vedem vor deveni realităţi (…) Într-o lună, vom număra peste zece mii de bolnavi şi sute de morţi. Vom vedea un vârf al îmbolnăvirilor, zeci de mii, şi al morţilor, în următoarele trei până la şase luni. Vom trăi o revenire a epidemiei în toamnă, până când vaccinuri şi medicaţii salvatoare vor deveni disponibile”, a scris Adrian Sârbu pe pagina sa de Facebook.
Adrian Sârbu: „Deşteptarea! Până să murim de virus, o să îngropăm România”
Adrian Sârbu apreciază că lupta cu virsul va dura de la 6 luni până la un an, timp în care frica, lipsa de activitate, dar și de bani vor da naștere unei isterii colective în România. Iar, acesta spune că situația în care se va ajunge este o urmare a modului în care președintele și prim-ministrul gestionează situația ”ascunși în palatele și în vilele lui Ceaușescu”.
„Puţinii oameni competenţi care mai există în structurile de decizie sunt persiflaţi de impostorii de la butoane, în care mii de medici sunt expuşi la boală şi moarte fără să fie protejaţi, în care angajatorii nu ştiu cu ce îşi mai plătesc angajaţii, iar oamenii, familiile, arestaţi la domiciliu, se întreabă până când le vor ajunge puţinii bani care le-au mai rămas. Soluţii nu au (…)Vedem o Românie pe drumul cimitirului”, a mai scris Adrian Sârbu pe Facebook.