CFR Cluj și-a luat adio de la un fotbalist important. Anunțul a venit imediat după înfrângerea cu Randers, scor 1-2, care a pecetluit șansele de calificare ale ardelenilor în primăvara Conference League.
CFR Cluj a pierdut în Danemarca cu Randers după un joc slab în care elevii lui Dan Petrescu nu au reușit decât două șuturi pe poartă. Singurul gol al clujenilor a fost marcat de Ciprian Deac în minutul 72, iar din punct de vedere matematic, ardelenii sunt eliminați din Europa după ce au făcut un singur punct în Grupa D din Conference League.
În urma acestei victorii, Randers a urcat pe 2, cu 7 puncte, în timp ce prima poziție din clasament este ocupată de Alkmaar cu 11 puncte. Pe locul 3 se află Jablonec, cu 6 puncte, adversara lui CFR din ultima etapă.
După eșecul din Danemarca, președintele campioanei Cristi Balaj a sugerat că la golul de 2-1 al danezilor Bălgrădean ar fi greșit.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La 1-1 am sperat. A venit acea lovitură liberă, eram în spatele porții și când am văzut zidul, nu am fost surprins să văd că este gol. Chiar văzusem acea breșă prin care s-a înscris acel gol. Nu știu dacă am fi meritat mai mult, dar un rezultat de egalitate am fi putut să obținem și ne-ar fi dat speranțe.
A, dacă Jablonec a făcut egal… înseamnă că nu mai aveam șanse. Nu cred că a fost offside la golul lui Kamara. Arbitrajul a fost bun și nu cred că a fost offside”, a spus Balaj, la PRO X.
Tot președintele CFR-ului a anunțat că va urma o restructurare a lotului, fără a da nume, însă. Cu toate acestea, Balaj a confirmat despărțirea oficială de portarul Giedrius Arlauskis
Lui Arlauskis i-a fost reziliat contractul, nu aş vrea să dezvolt subiectul… Nu este jucătorul CFR-ului în acest moment, a declarat Cristi Balaj, la TelekomSport.
Goalkeeperul lituanian a plecat de la CFR imediat după ce Marius Șumudică și Marius Copilu au fost dați afară de Neluțu Varga. Portarul a plecat în Lituania, unde s-a tratat în urma unei probleme medicale. El a fost așteptat să revină la echipă, dar nu s-a mai întâmplat acest lucru, iar în cele din urmă ardelenii i-au reziliat contractul.
Eu fără Marian nu văd viitorul echipei. Eu nu mai vin, ca jucător e mai greu să plec. Forţa noastră şi în teren şi în afară suntem noi! Noi pierdem acum, trebuie să mergem mai departe.
A mai fost plecat Marian şi a fost circ. Dacă ne cheamă patronul, mergem toţi! Nu are cum să ne dea afară pe toţi! Noi suferim, familiile suferă! Noi suntem plecaţi”, a declarat portarul când s-a întâmplat scandalul cu Marius Şumudică.