„Briliantul”, protagonistul unor scene incendiare. Ce gest a făcut Adrian Mutu, după anunțul despărțirii de FCU Craiova. În ce ipostază scadaloasă a fost surprins antrenorul.
Cu doar o zi în urmă, Adrian Mutu confirma pentru jurnaliștii de la Playsport că nu va mai fi antrenorul FCU Craiova. Se pare că eșecul din derby-ul Olteniei, 0-2 cu Universitatea Craiova, a fost decisiv pentru ruperea înțelegerii, cele două parți negociind termenii despărțirii.
Adrian Mutu a confirmat că va părăsi echipa pe care a preluat-o în vară, după ce i s-a încheiat contractul cu FRF:
„E adevărat! Plec de la Craiova. Discutăm condițiile unei despărțiri amiabile, nu țin cu dinții de nicio clauză. Prefer să mă uit tot timpul la partea plină a paharului. La ce am reușit să construiesc la nivel de joc.
Bineînțeles că rezultatele nu sunt cele așteptate, îmi pare rău pentru nea Adi că e acolo unde e, îmi pare rău și pentru suporteri că n-am reușit să le dau mari satisfacții. Nu mă deranjează acest deznodământ, asta-i viața antrenorilor, depind de rezultate. Să nu uităm însă că e o echipă nou promovată, toate cele venite din eșalonul secund se confruntă cu dificultăți în primul sezon în Liga 1.
Rămâne o experiență pozitivă, am învățat multe lucruri, am acumulat un plus de experiență. Vom vedea ce voi face pe viitor. cruri. Vreau să-mi iau câteva săptămâni de pauză, să mă liniștesc. În niciun caz nu preiau vreo echipă înainte de pauza de iarnă. Așa consider că e firesc”, a declarat Adrian Mutu, în exclusivitate pentru playsport.ro.
Se pare că plecarea din Craiova nu l-a afectat prea tare pe Mutu, care ar fi ales să „sărbătorească” evenimentul printr-o petrecere. O imagine controversată a ajuns pe rețelele de social media, în care „Briliantul” apare într-o ipostază scandaloasă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Jurnaliștii de la Fanatik au publicat în urmă cu puțin timp o fotografie ce ar fi fost postată pe o rețea de social media, dar ștearsă după doar câteva ore. Imaginea îl arată pe Adrian Mutu sărutând un alt bărbat.
Este vorba despre Răzvan Dumitrescu, potrivit sursei, fost fotbalist la Dinamo și un adevărat crai în lumea mondenă. El ar fi bifat relații sau aventuri cu cele mai frumoase femei din showbiz-ul românesc, fiind partenerul Iulianei Luciu timp de aproape șase ani.
Fostul sportiv a dat lovitura în afaceri, el fiind proprietarul mai multor magazine în care se comercializează bijuterii de lux.