Morile de vânt din Grecia, între brand turistic și legende misterioase

Diana Timișoreanu 15.09.2021, 10:19

Dacă morile de vânt din Santorini sunt o atracție consacrată, alte asemene construcții se înșiră pe malul mării în localități în care nu sunt puse în valoare. Sunt puțini cei care le știu locația, iar unele dintre ele au o enegie aparte. Și legende ciudate pe care doar cei curajoși le înfruntă.

Morile de vânt din Grecia

Kalives, Grecia, un sat la margine mării. Acum localnicii trăiesc mai ales din turism. Comuna de care aparține, Polygirou, este situată la aproximativ 10 kilometri de stațiune. Este localizată între prima și a doua peninsulă din Halkidiki. Într-o zonă mai apropiată de munți. Acolo sunt plantații de măslini, viță de vie și pamieri.

Cât despre Kalives, aici se află o atracție turistică aparte. O moară de vânt, aflată chiar pe malul mării. Și chiar dacă structura rezistă, palele din lemn au dispărut. Intrarea este blocată de o ușă metalică, dar există suficinet spațiu pentru cei cu o siluetă mai suplă pentru a pătrunde înăuntru. Din păcate, ceea ce descoperă e dezamăgitor. Mormane de peturi și doze de suc sau bere, interiorul e acoperit de mizerie. Dar nu asta ar fi problema e mai mare.

Morile de vant din Grecia
Morile de vant din Grecia

Mă gândeam că nu o să fie ceva plăcut. Exteriorul e acoperit de graffiti, am călcat cu grijă să nu pășesc în vreo mizerie. Dar a fost ciudat când am apucat să privesc înăuntru. Afară erau aproape 40 de grade, din interior venea o răcoare aparte. Și o senzație de ceva rău. Am amețit când am privit spre firidele din interiorul construcției și am avut senzația că ceva rău s-a întâmplat acolo, povestește Alina Răducanu, o turistă din România ajunsă în acel loc.

Și alți turiști au încercat senzații asemănătoare, care nu au legătură cu gunoaiele din interior. Pur și simplu, au avut o senzație ciudată când au privit dincolo de ușa metalică. Pe de altă parte, sunt turiști care vin cu rulotele și campează lângă moara abandonată, fără să le pese de energiile negative.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Morile de vant din Grecia
Morile de vant din Grecia

Venim aici de vreo cinci ani. Parcăm lângă, că e umbră. Și plajă frumoasă și liberă. Și la noi în țară sunt mori multe, dar mai bine întreținute. Noi nu lăsăm gunoi. Facem foc de tabără pe plajă, ne simțim bine. Adunăm tot când plecăm. Nu știu cine a lăsat gunoaie înăuntru, nu vine multă lume, spune Tomash Jakaun, un turist olanez care și-a parcat rulota lângă vechea moară.

Cât despre legende, localnii se cam feresc să vorbească depre ele, de teamă să nu sperie turiștii. Fără să vrea să-și dezvăluie identitatea, unii povestesc despre cele auzite din bătrâni. Despre atacuri din trecut în care cei care locuiau lângă moară au fost uciși, despre un copil care s-a înecat după ce a căzut de pe pietrele de lângă ea, dar și depre ritualuri ciudate care au avut loc în spațiul acesteia, după ce a căzut în ruină.

Cert este că, lângă moara părăsită, printre vile și case de vacanță mai există și acum o mică parcelă cultivată cu grâu, amintind de vremurile în care moara asigura făină pentru localnici.

Iar cei care iubesc locurile, deplâng decăcăderea morii, considerând că, cu o minimă investiție, ar putea deveni o autentică atracție turistică, așa cum sunt multe alte mori de vânt din stațiuni faimoase ale Greciei.

Urmăriți Impact.ro și pe