Vedeta care a trecut prin clipe de coșmar în vacanța din Grecia: “Am crezut că nu vom mai ajunge acasă“

Stan Filon 06.08.2021, 09:48

Prezentatoarea Prima TV Livia Graur a visat mai bine de un an la o vacanță de vis în Grecia. Pandemia de coronavirus i-a tot amânat concediul, dar într-un final a decis să plece împreună cu soțul și cu fiica lor în vârstă de 8 ani, însă nici bine nu au plecat, că au și apărut problemele.

Vedeta care a trecut prin clipe de coșmar în vacanța din Grecia

O vacanță de coșmar. Așa s-ar putea spune despre vacanța în insula grecească Rodos în care s-a încumetat să plece prezentatoarea Prima TV Livia Graur, soțul și fiica lor. Dornici de o vacanță relaxantă după un an plin de restricții din cauza pandemiei de coronavirus, vedeta a făcut rezervări pentru Insula Rodos, Grecia.

Problemele au apărut chiar înainte de a pleca spre Grecia. Fiica lor s-a îmbolnăvit de un alt virus care bate țara-n lung și lat, în această perioadă. ”Fusesem la munte, de unde a contactat, cel mai probabil, acel norovirus de care s-au plâns sute de turiști. Aveam avion dimineața, iar în seara dinainte Renata s-a simțit rău, cu vărsături până târziu în noapte. Credeam că nu mai plecăm. Dar s-a liniștit într-un final, a dormit și până dimineața a fost bine. Astfel, am plecat. Din nefericire, la două zile distanță au început la mine simptomele, așa că o zi am pierdut-o în cameră”, a povestit Livia Graur pentru click.ro.

Vedeta care a trecut prin clipe de cosmar in vacanta din Grecia
Vedeta care a trecut prin clipe de cosmar in vacanta din Grecia

S-a stricat avionul

Cei trei s-au bucurat însă de zile frumoase pe insula Rodos. Au făcut plajă, au văzut frumusețile insulei și s-au simțit foarte bine. Toată relaxarea și voia bună s-a dus pe apa sâmbetei, la plecare. ”Cel mai greu moment, probabil și cel pe care nu-l vom uita vreodată, a fost întoarcerea. Am ales să mergem într-o destinație cu avionul tocmai pentru a evita timpul pierdut în cozi nesfârșite, la vamă, dar am dat din lac în puț. Și asta pentru că după ce ne-am urcat în avionul care urma să ne ducă acasă și am petrecut aproape o ora pe pistă, comandantul ne-a anunțat că ușa aeronavei a fost lovită în momentul încărcării bagajelor și că va trebui să coborâm, în așteptarea unui tehnician care să verifice situația”.

După ore de așteptare, li s-a comunicat că avionul nu poate fi reparat în acea zi, ci de-abia a doua zi, dimineața. ”Noi eram de la prânz în aeroport. Seara, târziu, am fost preluați cu un autocar și transferați la un hotel. Numai că… surpriză! Pe insulă izbucniseră incendii de vegetație destul de puternice, iar hotelul la care am fost duși era fix lângă un astfel de focar. Am avut impresia că trăiesc într-un film apocaliptic privind flăcările uriașe pe geamurile autocarului. Când am coborât, aerul era plin de fumul înecăcios”.

A simțit căldura incendiilor de pădure

Iar surprizele neplăcute nu s-au încheiat. Camera în care au fost repartizați nu avea curent electric, deoarece incendiile cauzaseră pene de curent. ”O parte a hotelului funcționa pe generatoare, dar camerele noastre nu. Renatei îi era frică să intre, în plus, nu ne puteam spăla sau încărca telefoanele. Toți turiștii am rămas în recepție, într-o vânătoare continuă a prizelor din jur. Parcă am trăit un coșmar, peripețiile nu se mai opreau, la un moment dat  chiar am crezut că nu vom mai ajunge acasă”, își amintește Livia.

Deș li s-a promit cazare și masă, de-abia la 12 noaptea a venit mâncarea. Cțteva chifle cu câteva felii de cașcaval. ”Abia pe la 12 noaptea ni s-a adus ceva de mâncare: câteva chifle și felii de cașcaval. Penibilul situației a fost că după doar două ore de la sosire, autocarul a venit după noi să ne ducă la aeroport. Într-un final, am decolat, cu o întârziere de peste 12 ore și o grămadă de aventuri pe care să le povestim de acum încolo”, a declarat pentru Click! prezentatoarea Prima TV.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...