Rabla electrocasnice 2021. Câţi bani primesc românii pentru televizoare, laptopuri şi tablete. Bugetul, epuizat în 35 de minute

Stan Filon 04.06.2021, 14:26
Rabla electrocasnice 2021. Câţi bani primesc românii pentru televizoare, laptopuri şi tablete. Bugetul, epuizat  în 35 de minute

Vineri, 4 iunie, s-a dat startul la etapa a doua a programului Rabla pentru electrocasnice. Dacă în prima etapă românii au putut să-și cumpere mașini de spălat și frigiere, acum își pot da la schimb laptopurile, televizoarele și tabletele vechi, în schimbul cărora vor primi o reducere consistentă pentru unele noi.

Start pentru etapa a II-a a programului Rabla pentru electrocasnice

Așadar, a început etapa a doua a programului guvernamental Rabla pentru electrocasnice. Bugetul alocat pentru această etapă este de 30 de milioane de lei. Trebuie specificat faptul că pentru achiziționarea unui laptop nou, românii pot da la schimb și un calculator vechi cu monitor.

Pentru a cumpăra un televizor nou se poate preda un echipament uzat din aceeaşi categorie, în timp ce pentru laptopuri şi tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală şi monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepţia laptopurilor şi tabletelor vechi, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu, citate de Agerpres. Sumele aferente fiecărui echipament sunt: 400 de lei pentru televizoare având cel puţin noua clasă energetică E, 500 de lei pentru laptopuri şi 300 de lei pentru tablete.

Start pentru etapa a II-a a programului Rabla pentru electrocasnice
Start pentru etapa a II-a a programului Rabla pentru electrocasnice

Persoanele fizice pot obține mai multe vouchere

Programul ”Rabla pentru electrocasnice” 2021 a început pe data de 14 mai, cu perioada de înscriere a persoanelor fizice, timp de o săptămână. La sesiunea din acest an, modalitatea de accesare a programului a fost revizuită, pentru ca persoanele fizice să poată beneficia de oportunitatea de a se înscrie şi de a obţine unul sau chiar mai multe vouchere.

Trebuie însă menționat faptul că bugetul de 30 de milioane de lei, alocat pentru etapa a II-a a Programului „Rabla pentru electrocasnice” 2021, a fost deja epuizat, în primele 35 de minute de la debut, a anunțat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„În primele 35 de minute de la deschiderea etapei de selecţie a voucherelor pentru televizoare, laptopuri şi tablete, bugetul de 30 de milioane lei a fost epuizat. Voucherele generate în această etapă vor fi activate luni, 7 iunie 2021, după parcurgerea etapelor interne de avizare”, a counicat AFM pe pagina de Facebook.

Ediţia din 2021 a programului ”Rabla pentru electrocasnice” se desfăşoară etapizat.

  • Etapa I: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte maşinile de spălat rufe/vase şi frigiderele/congelatoarele (21 mai – 3 iunie)
  • Etapa II: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile şi tabletele (4 – 17 iunie)
  • Etapa III: selecţia voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele (18 iunie – 1 iulie).

Bugetul alocat ediţiei din acest an a programului ”Rabla pentru electrocasnice” este de 75 milioane de lei, aproape dublu faţă de sesiunea din 2019, când a fost alocată suma de 40 de milioane de lei.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...