Chiftele de carne, cartofi şi sos bechamel: o reţetă suedeză tocmai bună pentru azi

Daria Petrescu 16.11.2019, 15:15
Chiftele de carne, cartofi şi sos bechamel: o reţetă suedeză tocmai bună pentru azi

Rețeta de chiftele din carne cu cartofi și sos bechamel este preferată gospodinelor. Acest preparat suedez este la îndemână oricui și perfect de g[tit pentru familie și prieteni.

 

Rețeta perfectă de chiftele de carne, cartofi şi sos bechamel

 

Ingrediente chifteluţe:

– 500 g carne tocată
– 2 cartofi medii
– 2 cepe
– 2 ouă
– 1 lingură pătrunjel verde
– 1 linguriţă mărar verde
– sare
– piper după gust
– făină
– ulei pentru prăjit

Reteta suedeza este usor de preparat
Reteta suedeza este usor de preparat

Ingrediente sos:

– 30-40 g unt
– 2 linguri făină
– 1/2 litru lapte
– 100 g smântână
– zeama de la 1/2 lămâie
– pătrunjel verde
– sare
– piper alb

Preparare:

Ceapa se taie felii şi se căleşte in 2 linguri de ulei. Cartofii (cruzi) curăţaţi, împreună cu ceapa călită se dă prin maşina de tocat carne şi se adaugă la carne.

Punem cele 2 ouă proaspete, condimentăm cu sare, piper şi punem pătrunjelul verde tocat şi mărarul.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Se amestecă până se omogenizează apoi trecem chifteluţele prin făină şi le prăjim în ulei încins.

 

Sos Bechamel:

Punem la topit untul şi făina la foc şi le înfierbântăm fără ca făina să îşi schimbe culoarea (la foc mic), şi stingem cu 1/2 l lapte fierbinte adăugat treptat având grijă să nu facă cocoloaşe.

Se pune sare, piper alb după gust şi zeama de la 1/2 lămâie şi pătrunjelul tocat iar mai apoi adăugăm şi 100 g smântână.

Acest sos îl turnăm peste chifteluţe şi dăm totul la cuptorul preîncălzit pentru circa 15 minute.

Urmăriți Impact.ro și pe