Carmen Tănase a făcut mărturisiri neașteptate despre fiul ei: „Nu stăm împreună. Unii ar spune că sunt o mama rea”.
Cum se înțelege actrița Carmen Tănase cu fiul ei
Cu toții știm că actrița Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite artiste din România. A jucat în numeroase spectacole pe scena teatrului, dar și în telenovele românești. Vedeta a vorbit, pentru prima dată, despre relația cu fiul ei. Acesta s-a întors de ceva timp din străinătate, odată cu izbucnirea pandemiei de coronavirus.
„Băiatul a venit în țară. Nu stăm împreună, ne despart câteva străzi, dar e destul de confortabil că ne putem vedea oricând. Unii ar spune că sunt o mama rea, în sensul că sunt mult mai posesivă, grijulie și foarte apropiată de băiatul meu. Alții nu spun asta, pentru că eu am încercat să prietenă cu băiatul meu și am și reușit. L-am lăsat să facă ce-și dorește și să și aleagă singur drumul și bine a făcut. Ne spunem orice, ne certăm, dar vorbim ca între prieteni, cu ”bă”, cu de astea. Și acum aș vrea, pentru că-mi plac foarte mult copiii, să mă văd și-n ipostaza de bunică. Depinde de vremuri, poate o să și am un nepoțel”, a spus Carmen Tănase în cadrul emisiunii „Acces Direct”, potrivit Spynews.
Carmen Tănase este una dintre cele mai indragite actrite din Romania
Ce relație a avut Carmen Tănase cu regretatul ei soț
Celebra actriță a vorbit la „Acces Direct” și despre relația cu regretatul ei soț, cu care a avut mereu o conexiune specială. El a fost marea iubire a vieții ei și, din păcate, o boală necruțătoare i-a despărțit mult prea devreme.
„Oamenii iubesc de mai multe ori, dar doar câțiva sau unul singur rămâne „acela” până la sfârșit. Sigur că noi, eu și Țucu, nu am avut un sfârșit firesc și atunci, când ceva se rupe brusc, probabil ai impresia că aia a fost iubirea vieții tale. A fost scurt și concentrat, boala lui ne-a legat foarte mult”, a declarat Carmen Tănase.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Celebra actriță a vorbit despre pandemia de coronavirus care a afectat întregul mapamond. Carmen Tănase spune că este obișnuită cu situațiile dificile din viață și speră să trecem cu bine peste această perioadă.
„Noi, cei din generația mea, suntem învățați cu greu, dar incertitudinea asta este însă îngrozitoare. Faptul că nu mai poți să-ți faci niciun fel de plan și lipsa de perspectiva sunt foarte greu de dus”, a spus Carmen Tănase.