50 de ani de la debutul serialului Tânăr și Neliniștit. Actorii au celebrat cu o fotografie extrem de valoroasă

50 de ani de la debutul serialului Tânăr și Neliniștit. Actorii au celebrat cu o fotografie extrem de valoroasă

Actorii din „Tânăr și Neliniștit” au sărbătorit cea de-a 50-a aniversare de la premiera serialului de mare succes. Aceștia au marcat marele eveniment cu o fotografie pentru care s-au reunit toți actorii din distribuție. „Nu vezi niciodată întreaga echipă împreună”, a spus Peter Bergman, interpretul rolului Jack Abbott.

50 de ani de la debutul serialului „Tânăr și Neliniștit”

Data oficială pentru aniversarea de 50 de ani de la lansare serialului „Tânăr și Neliniștit” este 26 martie, acesta având premiera în 1973 și este difuzat pe canalul american CBS. Serialul, creat de William J. Bell și Lee Phillip Bell, prezenta la început viaţa a două familii din oraşul fictiv Genoa, din Wisconsin.

Toți cei 38 de actori care fac parte din distribuție au fost prezenți la ședința foto, lucru pe care toți l-au recunoscut ca fiind un moment istoric. Ședința foto a fost atât de specială pentru că, așa cum a afirmat Peter Bergman, „nu am văzut niciodată întreaga distribuție a serialului împreună”, în timp ce Eileen Davidson a spus  că aceasta „nu a fost ca orice altă fotografie pe care au făcut-o vreodată”, scrie foxnews. com.

50 de ani de la debutul serialului Tânăr și Neliniștit. Actorii au celebrat cu o fotografie extrem de valoroasă
Fotografia pentru aniversarea a 50 de ani de la premiera serialului „Tânăr și Neliniștit”. Sursa foto: Fox News

Mă consider extraordinar de norocos. Este ceva nou în fiecare zi. Nu este niciodată la fel, așa că sunt complet recunoscător”,  a declarat Eric Braeden, care face parte din distribuție din 1980.

„Tânăr şi Neliniştit” nu este cel mai longeviv serial din istorie

În fotografie apar câțiva dintre actorii care fac parte din distribuția serialului de mai multe decenii, dacă nu chiar de la început, printre care Melody Thomas, Davidson, Eric Braeden, Maitland, Jess Walton și Christian Le Blanc. Dar alături de ei mai apar și actori noi ai echipei, cum ar fi Christel Khalil, Linder, Bryton James, Melissa Claire Egan, Kelsey Wang, Conner Floyd, Cait Fairbanks și Courtney Hope. „O jumătate de secol de bucurie în viețile oamenilor este un lucru minunat de sărbătorit”, a spus Bryton James.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

De-a lungul celor 50 de ani de difuzare, serialul a câștigat un total de 56 de premii Daytime Emmy, șapte dintre acestea fiind în categoria „serial dramatic remarcabil”, primul în 1975, la doar doi ani de la premiera inițială, și apoi în 1983, 1985, 1986, 1993, 2004 și 2007.

„Tânăr şi Neliniştit” a început să fie difuzat şi în România în 1996 şi avea un decalaj de 5 ani faţă de ce se difuza în Statele Unite. Chiar dacă așa ar putea părea, serialul nu este cel mai longeviv din istorie, ci se află doar în top 10. Pe primul loc este Guiding Light, un serial la care filmările au fost întrerupte în 2009, după 72 de ani de difuzare.

Urmăriți Impact.ro și pe
Beatrice Dumitru
Este redactor pe zona de Actualitate Impact.ro. Beatrice a absolvit Facultatea de Jurnalism și cursurile de prezentatori, redactori, reporteri și operatori tv în cadrul Academiei de Radio și...