212 ani de la nașterea fabulistului Grigore Alexandrescu. Poetul a fost și om politic

Poetul și fabulistul Grigore Alexandrescu se naște la 1810, pe 22 februarie la Târgoviște, acolo unde copilărește până în 1827, când ajunge la un unghi din București din cauză că rămâne orfan de ambii părinți. Deși are o viață grea, copilul Grigore Alexandrescu dă dovada de multă inteligență, astfel că învață alături de un alt mare om de cultură român, Vasile Cârlova, greaca modernă și franceza.

Unghiul său, Părintele Ieremia încearcă să îi ofere o educație aleasă, așa că îl trimite la școala de literatură J.A. Vaillant, unde este coleg cu Ion Ghica și C.A Rosetti, pentru ca apoi să se mute la Colegiul Sfântul Sava și îi are profesori pe Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru sau G. Ioanid.

Citind marii clasici, precum Voltaire, Racine sau Montesquieu își formează o cultură temeinică și îi cunoaște pe Iancu Văcărescu și pe Ion Heliade Rădulescu.  Prima poezie, numită Miezul Nopții, îi apare în 1832, în Curierul Românesc, revistă apărută sub coordonarea lui Heliade Rădulescu, care îl consideră „un alt Young ieșit din ruinurile Târgoviștii”. La finalul aceluiași an îi va apărea și primul volum de poezii, „Eliezer și Neftali”, care cuprinde traducerea poemului în proză cu acest titlu al lui Florian, dar și câteva poezi originale.

Grigore Alexandrescu nu a fost doar poet, ci și om politic

Din 1833 va fi membru al Societății Filarmonice, societate literară care are însă și un program politic, astfel că în 1834 intră în armata națională.

„Intră în armata națională (1834), recent înființată, cu gradul de cadet, fiind înaintat apoi praporcic. Supraveghează o vreme, la Focșani, mișcarea vamală. În 1837 demisionează din armată întorcându-se la București. Sub domnia lui Gheorghe Bibescu ocupă diferite funcții administrative. Ca urmare a publicării în „Dacia Literară” a poeziei manifest „Anul 1840” semnată U din B, este arestat preventiv ca suspect, fiind eliberat la intervenția prietenului său Ion Ghica, împreună cu care vizitează, în 1842, mănăstirile de pe valea Oltului.” se arată în Enciclopedia Orașului Târgoviște.

Cariera sa politică ia avânt astfel că între 1850-1854 este secretar la Senat, director al Arhivelor Statului, membru al Comitetului Teatrului Național, director al Eforiei Spitalelor. De asemenea, va ocupa funcția de director al Departamentului Cultelor și Instrucțiunii Publice, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, membru onorific al Eforiei Spitalelor, membru al Comisiei Centrale de la Focșani, ca reprezentant al Țării Românești, comisie ce se ocupa cu unificarea legislației Principatelor Unite.

Moare la București în 1885 și este înmormântat la Cimitirul Bellu, rămânând în istorie drept cel mai mare fabulist și cel mai apreciat poet de dinainte de Mihai Eminescu.