Zi liberă de la stat pentru toți cei care se vaccinează împotriva Covid-19. Legea a fost promulgată de președintele României

Badea Violeta, Alexandru Teodorescu 23.07.2021, 15:32
Zi liberă de la stat pentru toți cei care se vaccinează împotriva Covid-19. Legea a fost promulgată de președintele României

Veste uriașă pentru românii care se imunizează! Aceștia vor primi o zi liberă plătită de la stat dacă se vaccinează împotriva Covid-19. Legea a fost promulgată de președintele României!

Zi liberă de la stat pentru toți cei care se vaccinează împotriva Covid-19

Totul a devenit oficial! Autoritățile depun toate eforturile pentru a-i încuraja pe oameni să se imunizeze împortiva Covid-19.  De acum înainte, românii care se vor vaccina împotriva Covid-19 vor beneficia de o zi liberă plătită de la stat pentru fiecare doză.

Legea a fost promulgată de președintele României. Menționăm că zilele libere nu sunt incluse în concediul de odihnă în cazul angajaților din sistemul public și privat. De asemenea, studenții și elevii sunt și ei răsplătiți dacă aleg să-și administreze serul. Aceștia vor avea voie să lipsească o zi de la cursurile școlare. Zilele acestea libere se acordă doar pe baza unei adeverințe de vaccinare.

„Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti“, se arată în actul normativ.

Zi libera de la stat pentru toti cei care se vaccineaza impotriva Covid-19
Zi libera de la stat pentru toti cei care se vaccineaza impotriva Covid-19

Legea a fost promulgată de președintele României

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, 23 iulie, această lege. În plus, zilele libere sunt valabile și pentru părinții sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.

Acestă măsură nu se aplică pentru persoanele care sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului. Salariații sunt obligați să informeze angajatorul cu privire la opțiunile de programare ale zilelor libere pentru a nu afecta semnificativ activitatea companiei.

Acest act normativ vine în completarea Legii nr. 55/2020 care vizează măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de coronavirus.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...