În cursul zilei de astăzi, Curtea Constituţională a României va dezbate sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea referitoare la gestionarea vaccinării antirabice a câinilor.
Sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 cu privire la aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân a fost transmisă de șeful statului român și are în vedere cadrul care să permită şi Consiliilor judeţene implicarea în organizarea şi finanţarea din bugetul propriu a campaniilor de sterilizare a câinilor cu stăpân aflaţi pe raza unităţilor administrativ-teritoriale pe care le gestionează.
„Având în vedere conţinutul normativ al art. I pct. 4 şi pct. 5 din legea dedusă controlului de constituţionalitate, apreciem că acestea contravin art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (2), art. 34 şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României”, susţine preşedintele Iohannis în sesizare.
În plus, Klaus Iohannis a ținut să mai precizeze că în privința vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie, OUG 155/2001 prevedea la art. 134 că aceasta se efectuează numai după identificarea lor, iar CCR a declarat neconstituţională sintagma numai după identificarea acestora.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Vaccinarea antirabică a câinilor se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/689 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele privind supravegherea, programele de eradicare şi statutul de indemn de boală pentru anumite boli listate şi emergente”, a mai spus Klaus Iohannis.
În acest sens, vaccinarea antirabică a câinilor se va realiza în conformitate cu dispoziţiile din regulamentele europene antereferite, după cum urmează: în cazul câinilor cu stăpân, doar pe animale de companie care sunt în prealabil identificate, iar în cazul altor câini vaccinarea antirabică va trebui să se bazeze pe riscuri şi să fie efectuată cu scopul de a proteja oamenii împotriva expunerii la virusul rabic.
„Aşadar, vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân se va realiza numai dacă este îndeplinită şi condiţia referitoare la identificarea prealabilă. Însă, condiţia identificării prealabile vaccinării antirabice a câinilor cu stăpân vine în contradicţie cu standardul de protecţie, mai ridicat, a dreptului la ocrotirea sănătăţii, astfel cum acesta a fost stabilit prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 23/2018”, a mai notat președintele României.
Nu trebuie uitat nici faptul că dreptul la ocrotirea sănătăţii, recunoscut şi la nivel european, implică dreptul oricărei persoane de a avea acces la măsuri preventive în materie de sănătate, inclusiv la măsuri de prevenire a bolilor.
Odată cu această lege se modifică şi regimul sancţionator, fiind eliminată prevederea potrivit căreia încălcarea obligaţiilor privind vaccinarea antirabică a câinilor cu stăpân şi a celor ce urmează să fie daţi spre adopţie se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.