Congres PNL. Liberalii au ales. Florin Cîțu este noul președinte al partidului

Badea Violeta, Ioana Bucur 25.09.2021, 18:31

Astăzi, 25 septembrie, românii vor afla cine va fi noul preşedinte al PNL. Marea bătălie se dă între Ludovic Orban și Florin Cîțu. Reuniunea liberalilor este programată în jurul orei 11 și se va desfăşura în complexul expoziţional Romexpo. Iată ce schimbări va aduce congresul PNL. Votul s-a încheiat, urnele au fost sigilate, iar numărătoarea a început, sub supravegherea a 140 de liberali.

Liberalii își aleg noul preşedinte

Update, ora 18:30. Florin Cîțu a câștigat alegerile din interiorul partidului și este noul președinte PNL. Premierul a obținut 2.878 de voturi, 60,2% din numărul voturilor valabile.

„Acest vot mă onorează și mă responsabilizează. Nu mă surprinde alegerea dvs, am spus din primul moment că echipa câștigătoare e singura soluție pentru PNL.

Suntem un partid unit și vom folosi toate resursele împotriva PSD, principalul nostru adversar politic”, a spus Florin Cițu.

Update, ora 18:25. Numărătoarea voturilor se apropie de final, iar surse din tabăra premierului au dezvăluit, pentru G4Media, că, până în acest moment, Florin Cîțu are peste 60% după circa 40% din voturi numărate.

Update, ora 17:50. Un anunț neașteptat a șocat congresul PNL. Liberalul Silviu Zetea a dezvăluit că intenționează să candideze la funcția de președinte al României, motiv pentru care își va retrage candidatura depusă pentru alte funcții publice.

„Îmi anunţ astăzi candidatura pentru funcţia de preşedinte al României şi îmi retrag candidatura pentru orice altă funcţie în partid”, a declarat Zetea pe scena de la Romexpo.

Update, ora 17:00. Numărătoarea este în plină desfășurare. Surse citate de Antena 3 susțin că, până în acest moment, premierul Florin Cîțu ar avea un avans de câteva sute de voturi în fața contracandidatului său, Ludovic Orban.

Update, ora 16:50. Procesul de vot pentru alegerea preşedintelui PNL s-a încheiat şi începe numărarea voturilor. Comisia de numărare a voturilor are 140 de membri, 70 desemnaţi de echipa Cîţu şi 70 de echipa Orban.

Reporterii Antena 3 au prezentat mai multe exemple de delegați care au intrat câte doi în cabina de vot, lucru interzis prin regulamentul PNL. Aceasta este una dintre metodele prin care votul poate fi controlat.

Update, ora 16:15. Unul dintre delegați a fost scos pe targă din sala în care are loc congresul. A fost nevoie de intervenția unui echipaj SMURD.

„Să speram că al nostru coleg va fi bine, a fost foarte cald, tensiune multă… Sunt oameni care au venit de la distanțe mari, se mai întâmplă și asemenea incidente”, a spus Rareș Bogdan.

Potrivit unor surse citate de Antena 3, liberalul care a fost scos pe targă a cazut de pe scenă, iar acum se simte bine.

Update ora 15:10: A început oficial votul, se deschid cabinele amplasate în incinta Romexpo.

Update ora 13:47: În huduielile susținătorilor lui Ludovic Orban, Florin Cîțu a declarat că se va bate pentru PNL și le-a transmis un mesaj subtil și celor din USR PLUS. Premierul spune că va face tot ce îi stă în putință pentru a reface coaliția de guvernare.

„Vă garantez că atâta timp cât voi fi preşedinte al PNL, deciziile le vom lua împreună. Sunt un liberal convins şi mă voi bate pentru PNL aşa cum nu au ştiut, nu au vrut sau nu au putut alţii să o facă.

Voi lupta pentru refacerea coaliţiei de guvernare, dar niciodată nu voi permite ca PNL să fie înghenuncheat. Noi suntem liberali şi trebuie să ne purtăm ca atare. Eu sunt un liberal convins şi în orice poziţie am fost mi-am făcut bine treaba.

Am început spălând vase în SUA ca să mă întreţin în facultate. Apoi am lucrat în bănci şi în sistemul privat. Respect munca şi spiritul antreprenorial al românilor. Nu am făcut compromisuri. Nu fac compromisuri”, a spus Cîțu.

De asemenea, premierul nu s-a putut abține și a lansat un atac la adresa lui Ludovic Orban. Cîțu a amintit  de momentul din timpul USL, când Liviu Dragnea și actualul lider PNL au făcut schimb de geci.

„Eu nu vă voi propune niciodată să facem din PNL o copie a PSD. Niciodată. Noi suntem PNL. (…) Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie Votați PSD! Niciodată. Cum aș putea când PSD este și va rămâne cel mai mare inamic al PNL”, a precizat Florin Cîțu.

Congres PNL
Congres PNL – a început votul. Foto: Inquam Photos

Update, ora 12:45: Florin Cîțu nu a avut parte de o primire prea prietenoasă din partea liberalilor. Premierul a fost huiduit în timpul discursului.

„Încetaţi să vă mai comportaţi ca Dragnea”, a fost replica lui Florin Cîţu.

Imediat, spiritele s-au încins și mai tare. Cei prezenți în sală au început să strige: „Demisia, demisia”, iar Ludovic Orban a intervenit pentru a-i calma pe delegați.

.„Nu e nevoie”, i-a spus Florin Cîțu.

Update, ora 11:45: Klaus Iohannis și-a făcut apariția la Congresul PNL și a fost întâmpinat de cei doi candidați, Ludovic Orban și de Florin Cîțu. Șeful statului este de partea premierului în disputa pentru conducerea partidului.

“PNL este un partid viu, competiţia este încurajată, mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, chestiuni aplicate.

Nu se pot ascunde anumite derapaje şi atacuri la persoană la care am asistat în ultimele luni. Astfel de atacuri nu trebuie să mai vedem, nu numai în înteriorul PNL, şi nici la alte partide. S-au spus lucruri grave, care sapă credibilitatea unui partid puternic încercat.

Un partid care şi-a asumat necesitatea guvernării într-o perioadă dificilă, fiind oricum expus criticii. E păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior.

Viitorul preşedinte al PNL va avea o misiune foarte grea: să demonstreze că PNL este în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiţia şi istoria sa, legate de destinul României moderne”, a precizat Klaus Iohannis.

De asemenea, președintele țării le-a recomandat celor din PNL să continue să guverneze responsabil și să înceteze cu ironiile. Klaus Iohannis a precizat că unii parteneri se comportă ca într-o dezbatere pe reţelele sociale, apoi la impas, îşi iau lucrurile şi pleacă.

„E nevoie ca guvernul să-şi asume principii ferme şi să le redea speranţă oamenilor că pot avea un trai bun, prosper, aici, în ţara noastră. Priorităţile rămân neschimbate, românii vor investiţii în sănătate, infrastructură, vor venituri mai mari, sprijin pentru categorii vulnerabile, o educaţie mai bună pentru copiii lor.

E nevoie de un guvern eficient, guvernarea presupune mai întâi o muncă de echipă cu parteneri care se bazează pe relaţii de respect şi încredere reciprocă, iar PNL are obligaţia să continue să guverneze responsabil.

Guvernarea nu este un loc al ironiilor, în care unii parteneri se comportă ca într-o dezbatere pe reţelele sociale, apoi la impas, îşi iau lucrurile şi pleacă. Cine nu e pregătit pentru aşa ceva nu poate guverna România. La final, trebuie să fim o echipă”, a mai precizat șeful statului.

– Știre inițială –

Liberalii își aleg noul preşedinte

Congresul PNL are loc sâmbătă, 25 septembrie. Mai sunt doar câteva ore până ce liberalii își vor alege noul preşedinte, dintre actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu.

Evenimentul se va desfăşura la Romexpo începând cu ora 11:00 și sunt aşteptaţi aproximativ 5.000 de delegaţi din toată ţara. De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi-a anunţat prezenţa la Congresul PNL.

Astfel, liberalii își vor afla președintele după ce timp de patru luni s-au dus lupte grele, cu replici acide, acuzații de trădare și șantaj. Ambii candidați au promis că PNL va rămâne un partid de centru-dreapta, care are drept curente principale liberalismul, creştin-democraţia şi conservatorismul.

Însă, fiecare are preferatul lui. Klaus Iohannis a anunțat deja că-l va susține pe Florin Cîțu. În timp ce Ludovic Orban se bucură de sprijinul sigur a doar 16 organizaţii, dintre care trei sunt sectoare în Bucureşti. Însă, actualul lider se bazează pe experiența sa, fiind a cincia oară când candidează la şefia PNL.

Lupta finala intre Ludovic Orban si Florin Citu
Lupta finala intre Ludovic Orban si Florin Citu

Lupta finală între Ludovic Orban și Florin Cîțu

În ciuda scandalurilor în care a fost implicat, prim-ministrul Florin Cîţu pornește cu prima șansă la șefia PNL. Cu toate astea, Ludovic Orban mizează pe baza partidului. Congresul PNL va începe cu discursuri ale invitaţilor și cu cuvântarea preşedintele Klaus Iohannis.

Ulterior, actualul lider al partidului, Ludovic Orban, va prezenta raportul de activitate al mandatului său. Menționăm că ambii candidaţi la funcţia de preşedinte PNL vor avea la dispoziţie câte 20 de minute pentru a-şi prezenta moţiunile, urmaţi fiind de discursurile a câte cinci susţinători timp de cinci minute fiecare. Amintim că Ludovic Orban candidează cu moţiunea „Forţa Dreptei”, iar Florin Cîţu cu moţiunea „România Liberală”.

Votul pentru candidaţii la preşedinţia partidului ar putea începe în jurul orei 14:00, potrivit informaţiilor transmise de organizatori.În plus, participanții vor avea acces doar pe baza adeverinţei de vaccinare împotriva SARS-CoV-2, a rezultatului negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid ori a certificatelor care dovedesc trecerea prin boală.

În plus, preşedinţii filialelor PNL au trebuit să verifice dacă delegaţii au toate documentele necesare şi nicio organizaţie nu va avea invitaţi.

„La Congresul PNL se va purta mască. Este legal pentru că este un congres unde este un spaţiu de 3 metri pătraţi de persoană. Sunt 15.000 de metri pătraţi, deci, dacă vor fi 5.000 de persoane, se poate ţine în condiţii de legalitate. Până la urmă trebuie să mergem spre normalitate, avem vaccin, avem certificat, nu putem să ne oprim de fiecare dată”, a spus Florin Cîţu.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a implicat în desfășurarea acestui Congres și a venit cu un punct de vedere.