Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski a semnat marți un decret prin care declară oficial „imposibilă” perspectiva oricăror discuții între Ucraina și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar lasă ușa deschisă pentru discuții cu Rusia.
Decretul a oficializat comentariile făcute de Zelenski vineri, după ce președintele rus a proclamat patru regiuni ocupate ale Ucrainei ca fiind parte a Rusiei, în ceea ce Kievul și Occidentul au declarat că este o farsă ilegitimă.
„El (Putin) nu știe ce sunt demnitatea și onestitatea. Prin urmare, suntem pregătiți pentru un dialog cu Rusia, dar cu un alt președinte al Rusiei”, a declarat vineri Zelenski, potrivit The Telegraph.
Forțele ucrainene au străpuns apărarea rusă în sudul țării și au extins o ofensivă rapidă în est, recucerind teritorii în zonele anexate de Rusia.
Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului de la Moscova, a aprobat, marţi, anexarea regiunilor ucrainene Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Membrii Consiliului Federaţiei au aprobat în unanimitate anexarea celor patru regiuni din sud-estul Ucrainei.
Anterior, anexarea regiunilor ucrainene au fost aprobată luni de Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului de la Moscova.

La finalul lunii martie 2021, Vladimir Putin a promulgat legea care îi permite să candideze pentru încă două mandate la președinția Rusiei, în ciuda faptului că se afla deja la al doilea mandat consecutiv și la al patrulea în total.
Legea propusă în parlamentul rus a fost adoptată de legislativ, dându-i posibilitatea liderului de la Kremlin, să rămână la putere până în 2036, când va avea 84 de ani.
n 2008, Putin a făcut celebra rocadă cu premierul de atunci, Medvedev, cel din urmă venind în funcția de președinte, iar Putin în cea de premier. În 2012, Putin a redevenit președinte pentru al treilea mandat și a fost reales pentru al patrulea în 2018. Acest mandat se va încheia în 2024.